Curiozitati si recorduri ale Premiilor Oscar

Curiozitati si recorduri ale Premiilor Oscar

Premiile Oscar sunt cele mai vanate din industria de film. Marii actori si actrite, dar si regizorii si producatorii, scenaristii si toti cei care sunt implicati in realizarea unui film viseaza ca productia lor sa ajunga printre nominalizatii unei categorii de la prestigioasele premii. Pentru cei care reusesc sa si plece acasa cu statueta aurie ceremonia este o adevarata onoare, dar si recunoasterea muncii lor si a talentului lor desavarsit.

Cine este Oscar?

Cine este Oscar?
Sursa

Cel mai usor de recunoscut trofeu din intreaga lume poarta un nume simplu – Oscar. Dar cine este de fapt acest Oscar? Creatorii statuetei au fost Cedric Gibbons si George Stanley, dar originile numelui sunt discutabile. Desi exista multe variante, cea acceptata de majoritatea cunoscatorilor este ca numele a fost dat de ziaristul Sidney Skolsky, care a numit astfel statueta intr-un articol al sau din 1934. Numele de Oscar i-a venit gandindu-se la un personaj din viata reala, ce facea parte dintr-un grup de comedianti si i s-a parut pur si simplu potrivit.

Mult dorita statueta si-a capatat astfel numele, iar prin Acordul Castigatorilor, si-a capatat si valoarea: 1 dolar. Desi valoarea sa pentru castigatori este inestimabila, daca acestia incearca sa o vanda vreodata, sunt obligati sa ceara nu mai mult de 1 dolar pe ea, prin contractul semnat la castigarea trofeului.

Ciudatenii de la Oscar

Ciudatenii de la Oscar
Sursa

Probabil ciudateniile de capatai ale Premiilor Oscar au fost refuzurile. In istoria decernarii premiilor, doi actori au refuzat celebra statueta si castigarea unei anumite categorii. In anul 1970, George Scott a castigat premiul pentru Cel mai bun actor, pentru rolul sau din Patton: Lust for Glory. Actorul a refuzat premiul pe motiv ca evenimentul a devenit intens politizat si ca nu ar fi nimic mai mult decat “o mascarada de doua ore”.

Trei ani mai tarziu, pe scena de la Oscar trebuia sa urce Marlon Brando pentru a-si ridica Premiul Oscar pentru rolul sau din The Godfather. In locul sau insa a fost trimisa o activista nativ americana, care a urcat pe scena pentru a refuza premiul in numele actorului. In acest fel, Marlon Brando a protestat impotriva felului in care sunt tratati si reprezentati indienii-americani la Hollywood.

Recorduri la Premiile Oscar

Recorduri la Premiile Oscar
Sursa

Premiile Oscar au avut parte si de cateva recorduri, prin elementele notabile care au adus diverse filme si diversi actori in fata statuetei aurii. Filmul Wings (1927) detine doua recorduri: este primul film care a castigat un Premiu Oscar la categoria Best Picture, dar este si singurul film mut care a castigat vreodata un Premiu Oscar.

Cea mai tanara actrita care a castigat Premiul Oscar a reusit aceasta performanta la varsta de numai 10 ani. Tatum O’Neal a castigat premiul de la categoria Best Supporting Actress, pentru rolul interpretat in Paper Moon. De cealalata parte, cea mai in varsta castigatoare a unui Premiu Oscar este Jessica Tandy. Aceasta a primit Premiul pentru Best Actress la varsta de 80 de ani pentru rolul din Driving Miss Daisy.

Recordul de cele mai multe Oscaruri castigate de o singura productie a ajuns la incredibilul numar 11. Ceea ce este un record si mai neasteptat este faptul ca nu unul, ci trei filme au castigat 11 Oscaruri pana acum: Ben-Hur, Titanic si Lord of the Rings - The Return of the King. Insa recordul absolut ii apartine lui Walt Disney, care a fost inclus in in Guiness World Records, pentru ca productiile sale au adunat de-a lungul timpului nu mai putin de 32 de Oscaruri si peste 60 de nominalizari.

Acestea sunt unele dintre cele mai interesante si mai fascinante ciudatenii si recorduri ale Premiilor Oscar. Cu siguranta lista poate continua, iar la aceasta se vor mai adauga si alte evenimente in timp, pentru ca statueta aurie va ramane mult timp cel mai vanat trofeu din industria cinematografiei.

Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Destine implinite
Drama

Destine implinite

"Destine implinite" este povestea de iubire dintre Sandhya, o tanara de nouasprezece ani, si Sooraj, iubitul ei, poveste care pare sa se transforme, incet, incet, dintr-o dragoste la prima vedere, intr-o mare dezamagire.

vezi detalii
Taramul lupilor
Western

Taramul lupilor

Land of wolves (Tierra de Lobos) este un western a cărui acțiune se desfășoară în Spania secolului al 19-lea.

vezi detalii
Dragoste si ura
Drama

Dragoste si ura

Serialul “Dragoste si ura” urmareste povestea fascinanta a doua tinere, prietene apropiate, care provin din clase sociale diferite: Ichcha, fiica unei menajere, si Tapasya, fiica unei familii instarite.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Favorit TV

Descopera muzica populara autentica romaneasca, traditiile si obiceiurile satului romanesc numai pe Favorit TV. Cu o grilă alternand permanent intre difuzarea de videoclipuri si recitaluri ale unor artisti din zona muzicii populare si a muzicii etno, cu emisiuni de divertisment de tip magazin, Favorit TV gazduieste cei mai importanti rapsozi din Romania, fiind si o rampa de lansare pentru debutantii genului.


Muzica Favorit TV

Muzica favorita

Va invitam sa ascultati cea mai buna muzica populara romaneasca si etno alaturi de Favorit TV, cantata de cei mai cunoscuti si buni artisti romani ai momentului.

Traditii si obiceiuri

Traditii si obiceiuri

Aici gasesti cele mai importante mosteniri culturale ale poporului roman, traditii transmise din generatie in generatie, datini, obiceiuri strabune si mestesuguri unice cu care ne diferentiem de restul popoarelor din intreaga lume.

Bucataria favorita

Bucataria favorita

Te invitam in bucataria noastra specific romaneasca, in care gasesti cele mai renumite retete traditionale, impreuna cu cele mai importante secrete pe care poporul roman le-a dobandit de-a lungul istoriei la capitolul gastronomie.

Farmacia naturii

Farmacia naturii

Acesta este locul in care problemele tale de sanatate se vindeca natural. Iti prezentam o serie de tratamente, leacuri si retete pe baza de plante, care te vor ajuta sa vindeci orice boala.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook