Doliu în lumea artistică



Ne mor artiştii! La o zi după dispariţia fulgerătoare a lui Ioan Gyuri Pascu, la doar 55 de ani, s-a stins din viaţă Sebastian Papaiani, unul dintre cei mai îndrăgiţi actori români. Cel care a rămas în memoria cinefililor pentru roluri precum Păcala, sau plutonierul Căpşună din seria B.D. a murit la vârsta de 80 de ani, în locuinţa sa din Bucureşti. În ultimele luni, actorul a fost internat de mai multe ori, pentru recuperare, după ce în luna mai suferise un accident vascular cerebral. Ultimul său mesaj pe Facebook a fost în 27 august, când, de pe patul de spital, le-a mulţumit celor care i-au transmis urări de ziua sa.
Sebastian Papaiani s-a născut la 25 august 1936, la Piteşti şi a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică în 1960. Actor complex și deosebit de talentat, Sebastian Papaiani a jucat, de-a lungul carierei, în peste 60 de filme şi a interpretat zeci de roluri în teatru.

Ambianţă

Sebastian Papaiani s-a făcut remarcat încă de la debutul său cinematografic, în comedia regizorului Geo Saizescu ”Un surâs în plină vară”, din 1963.

A câştigat simpatia românilor cu roluri precum Alecu din ”Asta seară dansăm în familie”, Pompei din ”Toamna bobocilor” sau Ieremia, din serialul, ”Toate pânzele sus”.

Ambianţă

La 13 decembrie 2002, Sebastian Papaiani a fost decorat, alături de alţi actori, cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler, pentru devotamentul şi harul artistic puse în slujba teatrului românesc.

Ne-a părăsit, mult prea devreme, şi Ioan Gyuri Pascu. Îndrăgitul actor şi muzician a murit luni dimineaţă, în locuinţa sa din Capitală. Cauza decesului a fost afecţiunea de cord de care suferea artistul, pe fondul diabetului preexistent, a declarat directorului medical al Institutului Naţional de Medicină Legală, Salem Abdo. 

La sfârşitul anului 2010, Ioan Gyuri Pascu suferise un accident vascular cerebral., dar reuşise să se recupereze. Personalitate polivalentă, Ioan Gyuri Pascu a fost membru al grupului de umor Divertis din anul 1987.

Ambianţă

Născut pe 31 august 1961, Ioan Gyuri Pascu a absolvit Facultatea de filologie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj Napoca. S-a lansat în cariera muzicală în anul 1977 şi de atunci a abordat diverse stiluri muzicale, printre care pop, rock, blues şi reggae. Pe lângă activitatea de la Divertis, unde a abordat în special satiră politică, Ioan Gyuri Pascu a mai jucat în lungmetraje precum ”O vară de neuitat”, în regia lui Lucian Pintilie, şi în ”Occident”, regizat de Cristian Mungiu.

Ioan Gyuri Pascu a jucat şi în mai multe piese de teatru, între care ”Take, Ianke şi Cadîr”, asigurând şi coloana sonoră pentru unele dintre ele. În acelaşi timp, a contribuit ca jurnalist sportiv şi comentator de sport şi a scris mai multe cărţi de spiritualitate şi pentru copii. Emisiunea "Opriţi Timpul", realizată de Corina Chiriac, va dedica o ediţie specială memoriei celor doi mari artişti dispăruţi, duminică, de la ora 13.00, la Naţional TV.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Dragostea gaseste o cale
Drama

Dragostea gaseste o cale

Siddharth, un hotelier, își asumă responsabilitatea de a repara relația dintre independenta sa soție, Roshni, și soacra sa întreprinzătoare, Durga Devi.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook