Gigi Becali vrea să-și împartă averea între fetele sale, biserici și spitale



Gigi Becali a hotărât cui își va lăsa averea! Latifundiarul din Pipera a declarat într-o emisiune tv că o parte din avere va rămâne fiicelor sale, iar restul va fi donată spitalelor si bisericilor. Gigi Becali a mai precizat ca vrea ca averea pe care o va lăsa mostenire fetelor lui sa fie peste cât a donat Bill Gates.

GIGI BECALI, om de afaceri ”De exemplu, Bill, Gates cât a lăsat? 5 milioane! Eu las la fete 20 de fiecare, de 4 ori. Eu le dau câte 20. Fac bine? Atâta cât mă duce mintea pe mine, puțin atâta, iau cu mine. Vreau să le iau cu mine și nu le iau cu mine decât făcând faptă bună. Îi donez la spitale și biserici. Aâta!”

În 2008, în conformitate cu estimările Forbes România, George Becali a devenit cel mai bogat om din România, cu o avere estimată între 2,8 și 3 miliarde de dolari. Aceasta s-a redus mult în urma scăderii preturilor imobiliarelor în timpul crizei, dar și ca urmare a transferării unei părți pe numele fetelor sale. Astfel, în 2012 era estimată între 140-300 milioane de euro. Cu averea afectată de criză și rămas fără brandul Steaua, latifundiarul din Pipera, se numără, însă, în continuare, printre cei mai bogați oameni din țara noastră. Într-o intervenţie recentă la ProSport Live, fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, susținea că Gigi Becali ar fi mai bogat decât Ion Țiriac.

prin telefon: DUMITRU DRAGOMIR, fost președinte LPF ”Are bani mulţi, mulţi! Muţi rău de tot! Nici Ţiriac n-are banii lui. Din pământuri face bani. A cumpărat când a trebuit pământ ieftin şi acum îl vinde scump. Becali e cel mai bogat om din România, vă spun eu precis. Are pământuri de două, trei miliarde, vă spun sigur! N-are nimeni în ţară aşa ceva.”

George Becali, cunoscut ca Gigi Becali, s-a născut în 25 iunie 1958, în satul Zagna din județul Brăila, într-o familie de origine aromână, care a fost deportată în Bărăgan, de autoritățile comuniste. A lucrat inițial ca lăcătuș-mecanic pe platforma Băneasa. După evenimentele din 1989, o moștenire și un împrumut la Gică Hagi au reprezentat rampa de lansare în lumea afacerilor. La început a importat țigări și săpun cu tirurile din Turcia, însă, cea mai mare parte a averii sale provine din investiții imobiliare.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Dragostea gaseste o cale
Drama

Dragostea gaseste o cale

Siddharth, un hotelier, își asumă responsabilitatea de a repara relația dintre independenta sa soție, Roshni, și soacra sa întreprinzătoare, Durga Devi.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook