Irakieni depistați la frontieră



19 migranti din Irak si cinci călăuze bulgare, depistati de poliţiştii de frontieră constănţeni. Agenții din cadrul Gărzii de Coastă, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, au prins în flagrant, cu ajutorul autospecialei cu termoviziune, cinci cetăţeni bulgari care au trecut peste frontiera româno-bulgară un grup format din opt adulţi şi 11 copii, pe care ar fi trebuit să-l transporte în Germania. Aceștia se aflau în mai multe autoturisme, care se deplasau pe câmp.


[2] IRAKIENI DEPISTAȚI LA FRONTIERĂ
Migranții au fost predați autorităților de frontieră din Bulgaria.

Cei 19 cetăţeni irakieni au fost predaţi autorităţilor de frontieră din Bulgaria, iar față de cei cinci cetățeni bulgari, a fost emisă ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi Judecătorului de Drepturi şi Libertăţi din cadrul Tribunalului Constanţa, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 zile. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Dragostea gaseste o cale
Drama

Dragostea gaseste o cale

Siddharth, un hotelier, își asumă responsabilitatea de a repara relația dintre independenta sa soție, Roshni, și soacra sa întreprinzătoare, Durga Devi.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook