Maratonul Internațional București 2016, peste câteva zile



Pasionaţii de alergare sunt aşteptaţi la Maratonul Internaţional Bucureşti, care se va desfăşura la sfârşitul acestei săptămâni. La evenimentul ajuns la a noua ediţie sunt aşteptaţi concurenţi din toată lumea, între care alergători de elită din Ucraina, Kenya şi Maroc. Înscrierile pentru adulţi vor avea loc vineri, 7 octombrie, între orele 13.00 şi 20 00 şi sâmbătă 8 octombrie între orele 11.00 şi 20 00, în spaţiul special amenajat din Piaţa Constituţiei.

VALERIA RĂCILĂ VAN GRONINGEN, preşedinte, Bucharest Running Club "Este a noua ediţie, aşteptăm peste 14 000 de alergători. Se desfăşoară pe parcursul a două zile. Sâmbătă vom avea ziua copiilor, vor fi pe categorii de vârstă, 5 - 12 ani, iar duminică vom avea maraton, semimaraton şi ştafetă."

Startul va fi dat din Piaţa Constituţiei. Traseul, același de anul trecut, are o lungime totală de 33 de kilometri. Katarina şi DJ Achim & Georgia vor încuraja alergătorii de pe margine. Nu vor lipsi concertele susţinute de artişti precum Jean Gavril sau Klyde. Şi pentru că stilul de viaţă activ înseamnă şi veselie, concurenţii care participă la una din competiţiile de duminică în cea mai amuzantă costumaţie au şansa de a câştiga o excursie de două persoane în Kenya. Noutatea acestei ediţii este că maratonul va fi transmis în direct pe internet, pe www.bucuresti-maraton.ro/live şi pe pagina de facebook a evenimentului. Se vor acorda premii primilor cinci clasaţi ai fiecărei curse, precum şi primilor trei clasaţi în competiţia scaunelor cu rotile, pe categorii de gen. La cursele de maraton, semimaraton, maraton ştafetă, câştigătorii vor primi recompense în bani, iar la Cursa Populară şi Teen’s Race în produse şi servicii.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Dragostea gaseste o cale
Drama

Dragostea gaseste o cale

Siddharth, un hotelier, își asumă responsabilitatea de a repara relația dintre independenta sa soție, Roshni, și soacra sa întreprinzătoare, Durga Devi.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook