Pe fondul protestelor, reprezentanții a 43 de organizații civice se vor întâlni cu premierul



Protestele nu contenesc! Manifestanții nemulțumiți de modificarea legilor Justiției s-au mobilizat pe rețelele de socializare. Circa 200 de persoane au protestat, aseară, în fața Palatului Parlamentului, după un marș cu punct de plecare din Piața Victoriei. Participanții la protest au aprins lanternele telefoanelor și au scandat "Demisia", "Justiție, nu corupție", "DNA să vină să va ia" și "Libertate". Oamenii s-au oprit și în Piața Revoluției, unde au ținut un moment de reculegere pentru eroii martiri căzuți la Revoluția din decembrie 1989. Manifestația de sâmbătă seară se intitulează "Toți pentru Justiție și Democrație! Diaspora iese în stradă!". Peste 1.500 de persoane au protestat și în Piața Unirii din Iași, iar la Baia Mare au înfruntat ninsoarea abundentă circa 500 de persoane. La Cluj aproximativ 200 de protestatari s-au adunat în centrul orașului și au scandat lozinci antiguvernamentale. Au fost proteste și în Brașov și la Târgu Mureș.

ALEXANDRA GEORGESCU, reporter ”43 de organizaţii civice i-au transmis, sâmbătă, premierului Mihai Tudose, o scrisoare deschisă prin care îi cer o întâlnire până la finalul anului. Reprezentanții societății civile precizează în scrisoare că viitorul României şi libertatea ei trebuie să primeze, iar pentru asta singura soluţie este dialogul.”

Premierul Mihai Tudose a răspuns solicitării celor 43 de organizaţii civice de a se întâlni, propunând data de 27 decembrie. Semnatarii srisorii au acceptat propunerea premierului. Șeful Guvernulu a precizat în răspuns că este deschis la dialog și că este convins că se poate comunica eficient în beneficiul României şi al românilor, iar acest lucru nu este posibil fără toleranţă şi deschidere la opinii contrare.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Destine implinite
Drama

Destine implinite

"Destine implinite" este povestea de iubire dintre Sandhya, o tanara de nouasprezece ani, si Sooraj, iubitul ei, poveste care pare sa se transforme, incet, incet, dintr-o dragoste la prima vedere, intr-o mare dezamagire.

vezi detalii
Dragoste si ura
Drama

Dragoste si ura

Serialul “Dragoste si ura” urmareste povestea fascinanta a doua tinere, prietene apropiate, care provin din clase sociale diferite: Ichcha, fiica unei menajere, si Tapasya, fiica unei familii instarite.

vezi detalii
Suflete tradate
Drama

Suflete tradate

“Suflete tradate” spune povestea fascinanta a doua verisoare, Rashi si Gopi, complet diferite una de cealalta, care, in urma casatoriei, locuiesc in aceeasi casa, impreuna cu familia extinsa.

vezi detalii
Doamna de portelan
Drama istorica

Doamna de portelan

Dramă istorică despre viaţa şi iubirile lui Yoo Jung, bazată pe fapte reale şi inspirată de Baek Pa-sun, personalitate a secolului XVI şi prima femeie care devine ceramist şi maestră în arta porţelanului în timpul dinastiei Joseon.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook