Programul ”Rabla” merge mai departe



Programul Rabla merge mai departe! În ceea ce privește condițiile, cuantumul primei de casare va rămâne la 6.500 de lei şi anul acesta, pentru fiecare autovehicul uzat dat spre casare. Potrivit prevederilor Ghidului de finanţare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2017 - 2019, ecobonusurile acordate în cazul achiziţionării unui autovehicul hibrid/electric se pot cumula, astfel că suma maximă pe care un proprietar o poate obține este de 9.200 de lei.

ALEXANDRA GEORGESCU, reporter "Pentru a obține prima de casare, mașinile scoase din circulație trebuie să aibă o vechime de cel puțin opt ani, adică să fi fost înmatriculate inițial în România înainte de 1 ianuarie 2011. Autoturismul vechi trebuie predat la un colector autorizat și radiat din circulație."

De prima de casare beneficiază proprietarul persoană fizică, în condițiile în care nu are obligații de plată la bugetul local, s-a înscris la un producător validat în vederea achiziționării unui autovehicul nou, obținând nota de înscriere, a prezentat producătorului validat dovada distrugerii și a radierii din evidența circulației a autovehiculului uzat și a achiziționat autovehiculul nou de la producătorul validat care a eliberat nota de înscriere.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Destine implinite
Drama

Destine implinite

"Destine implinite" este povestea de iubire dintre Sandhya, o tanara de nouasprezece ani, si Sooraj, iubitul ei, poveste care pare sa se transforme, incet, incet, dintr-o dragoste la prima vedere, intr-o mare dezamagire.

vezi detalii
Dragoste si ura
Drama

Dragoste si ura

Serialul “Dragoste si ura” urmareste povestea fascinanta a doua tinere, prietene apropiate, care provin din clase sociale diferite: Ichcha, fiica unei menajere, si Tapasya, fiica unei familii instarite.

vezi detalii
Suflete tradate
Drama

Suflete tradate

“Suflete tradate” spune povestea fascinanta a doua verisoare, Rashi si Gopi, complet diferite una de cealalta, care, in urma casatoriei, locuiesc in aceeasi casa, impreuna cu familia extinsa.

vezi detalii
Doamna de portelan
Drama istorica

Doamna de portelan

Dramă istorică despre viaţa şi iubirile lui Yoo Jung, bazată pe fapte reale şi inspirată de Baek Pa-sun, personalitate a secolului XVI şi prima femeie care devine ceramist şi maestră în arta porţelanului în timpul dinastiei Joseon.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook