Scandalul concursului pentru directori de școli ia amploare



Concursul pentru posturile de directori bulversează învățământul preuniversitar chiar în timpul anului școlar. Schimbarea managerilor unităților de învățământ, cu o rapiditate uimitoare și o metodologie publicată cu doar o lună înainte de începerea concursului pentru ocuparea posturilor de directori, a generat reacții de nemulțumire în toate școlile din România.

ALEXANDRA GEORGESCU, reporter "Principala nemulțumire a directorilor este timpul scurt pe care îl au la dispoziție pentru a învăța, dar și bibliografia stufoasă. În acest timp, aceștia trebuie să își îndeplinească atribuțiile de manageri, dar și să își desfășoare în bune condiții orele la clasă."

Florentina Gașpar, directorul Colegiului Tehnic „Iuliu Maniu” din București, i-a transmis o scrisoare publică ministrului Educației, Mircea Dumitru, în care îi explică acestuia, detaliat, că menținerea datelor de concurs prevăzute în metodologie este un abuz.

FLORENTINA GAȘPAR, director, Colegiul Tehnic "Iuliu Maniu" București "Este un examen care trebuie să se susțină, toată lumea este de acord cu acest lucru. Supărarea noastră a tuturor este că modul de organizare a acestui exmen și profesionalizarea funcției de director. Cea mai grea perioadă pentru un director și pentru un cadru didactic este începutul anului școlar."

Astfel, un director trebuie să-și îndeplinează atribuțiile de manager al instituției de învățământ, să predea la clasă și sa treacă prin procesul anevoios pe care îl reprezintă înscrierea pentru concurs.

FLORENTINA GAȘPAR, director, Colegiul Tehnic "Iuliu Maniu" București "Opinia publică spune da domnule, dar ești director de atâția ani de zile, ce îți mai trebuie să înveți? Păi, îmi trebuie să învăț, pentru că la acest examen nu îmi sunt evaluate cunoștințele de legislație pe care eu le aplic în calitatea mea de director, ci niște cunoștințe aflate în două cărți."

Sunt și voci care susțin că unul dintre motivele organizării concursului pentru ocuparea posturilor de directori este depolitizarea sistemului de învățământ.

FLORENTINA GAȘPAR, director, Colegiul Tehnic "Iuliu Maniu" București "Mi-aș dori foarte mult să scoatem politica care vine peste noi, deci politicul vine peste noi, nu noi ne ducem către politic și spun în cunoștință de cauză. Sunt consilier local PNL la al doilea mandat. Cred că mulți dintre colegii mei care au aflat asta sau află asta chiar în momentul de față dintre colegii mei din cancelarie. Nu am făcut decât politica școlii, încercând să ajut cât am putut de mult."

Săptămâna trecuta, Comisia de Învățământ a Senatului, condusă de Ecaterina Andronescu, a introdus o modificare legislativă pe Legea Educației prin care ar putea fi amânat acest concurs, până vara viitoare. O altă problemă pe care au sesizat-o cadrele didactice este că în cazul în care directorii se întorc pe normele lor unde sunt profesori titulari, suplinitorii vor rămâne fără post în mijlocul anului școlar.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Destine implinite
Drama

Destine implinite

"Destine implinite" este povestea de iubire dintre Sandhya, o tanara de nouasprezece ani, si Sooraj, iubitul ei, poveste care pare sa se transforme, incet, incet, dintr-o dragoste la prima vedere, intr-o mare dezamagire.

vezi detalii
Dragoste si ura
Drama

Dragoste si ura

Serialul “Dragoste si ura” urmareste povestea fascinanta a doua tinere, prietene apropiate, care provin din clase sociale diferite: Ichcha, fiica unei menajere, si Tapasya, fiica unei familii instarite.

vezi detalii
Suflete tradate
Drama

Suflete tradate

“Suflete tradate” spune povestea fascinanta a doua verisoare, Rashi si Gopi, complet diferite una de cealalta, care, in urma casatoriei, locuiesc in aceeasi casa, impreuna cu familia extinsa.

vezi detalii
Comerciantul
Drama istorica

Comerciantul

Mulți oameni măreți au avut începuturi modeste. Spre finalul tumultuoasei Dinastii Joseon, Chun Bong Sam este un negustor ambulant care a moștenit conducerea unui grup comerciant în dificultate.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook