Tragedie la malul mării



Tragedie la malul mării! Doi bărbați, nepot și unchi, au fost luați de valuri. Tânărul de 24 de ani se afla la mare împreună cu logodnica și câteva rude. Veniseră din București la Neptun pentru câteva zile de relaxare. La un moment dat, deși marea era extrem de agitată, iar steagul roșu era arborat, bărbatul împreună cu unchiul lui în vârstă de 50 de ani au decis să intre în apă. Acțiunea echipelor de intervenţie a durat ore întregi. Din păcate, doar unul dintre cei doi turiști a fost salvat.

VOX tânăr pe mal: "Era cu unchiul său și dintr-o dată i-am văzut îndepărtându-se de la mal trași de curent. Bărbatul a ieșit, dar băiețelul nu l-am mai văzut."

Când și-a dat seama că nu își mai vede nepotul, bărbatul de 50 de ani a cerut ajutor. Scafandrii veniți la fața locului au avut o misiune dificilă pentru că marea era extrem de agitată, iar curenții foarte puternici.

CRISTIAN FILIMON, scafandru: "Momentan niciun semn, s-a văzut în larg o dată, a ieșit la suprafață, dar din păcate marea l-a băgat din nou la fund."

VOX scafandru: "Așa cum arăta acum marea, valurile vin, lovesc omul și apa te trage pe dedesubt."

După câteva ore de căutări, scafandrii au văzut cadavrul în zona delimitată pentru plaja prezidențială. Au avut nevoie de un permis special ca să poată trece și să-l aducă pe tânărul fără suflare la mal. Vestea că bărbatul a murit a căzut ca un trasnet pentru familia lui, care se pregătea în toamnă de nuntă.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Dragostea gaseste o cale
Drama

Dragostea gaseste o cale

Siddharth, un hotelier, își asumă responsabilitatea de a repara relația dintre independenta sa soție, Roshni, și soacra sa întreprinzătoare, Durga Devi.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook