Un seism puternic ar afecta două treimi din populaţie



După devastatorul cutremur din Italia, mulţi români s-au întrebat ce s-ar întâmpla dacă un astfel de seism ar lovi România. Specialiştii avertizează că trei sferturi dintre locuitorii ţării ar fi afectaţi. Şi asta deoarece în multe zone infrastructura este „critică ”, iar dotările cu echipamente pentru misiuni de salvare-căutare în caz de cutremur sunt slabe sau absente. Nu mai puţin de 15.000 de clădiri din toată ţara sunt încadrate în clasa I sau II de risc seismic. Specialiştii din cadrul Institutului Național pentru Fizica Pământului susţin că, în România, riscul de cutremur există, ţinând cont de activitatea seismică din zona Vrancea.

MIRCEA RADULIAN, director științific, Institutul Național pentru Fizica Pământului

Dacă s-ar produce un seism similar cu cel din 1977, cele mai multe pagube s-ar produce în Capitală, unde sunt sute de imobile vulnerabile la mişcările telurice.

GABRIEL GEORGESCU, arhitect

Un proiect de hotărâre elaborat în 2012 de Consiliul General al Municipiului Bucureşti scoate în evidenţă un scenariu de coşmar. Dacă s-ar produce un cutremur în jurul orei 21.00, 6.500 de bucureșteni și-ar putea pierde viața, 16.000 ar fi răniți grav, 10.500 - spitalizați, 13.000 - răniți ușor, iar 95.000 ar rămâne captivi în clădiri sau sub dărâmături. Dacă seismul s-ar produce în miezul zilei, pagubele materiale și numărul victimelor s-ar reduce la jumătate. Potrivit documentului, într-un asemenea scenariu, 23.000 de imobile vor suferi avarii de gradul 4 si 5, adică, fie avarii serioase la pereți și acoperișuri, fie distrugeri complete.

GABRIEL GEORGESCU, arhitect

Cea mai importantă mișcare tectonică din România în ultimii ani a fost înregistrată în anul 2014, pe 22 noiembrie, când în zona Vrancea s-a produs un cutremur de magnitudine 5,7 pe scara Richter, care a fost resimțit și la București. În urmă cu 39 de ani, în seara zilei de 4 martie 1977, România a fost zguduită de cel mai grav cutremur din perioada postbelică. În urma seismului care a avut magnitudinea 7,2 pe scara Richter au murit 1570 de persoane, iar alte peste 11.000 au fost rănite.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Destine implinite
Drama

Destine implinite

"Destine implinite" este povestea de iubire dintre Sandhya, o tanara de nouasprezece ani, si Sooraj, iubitul ei, poveste care pare sa se transforme, incet, incet, dintr-o dragoste la prima vedere, intr-o mare dezamagire.

vezi detalii
Dragoste si ura
Drama

Dragoste si ura

Serialul “Dragoste si ura” urmareste povestea fascinanta a doua tinere, prietene apropiate, care provin din clase sociale diferite: Ichcha, fiica unei menajere, si Tapasya, fiica unei familii instarite.

vezi detalii
Suflete tradate
Drama

Suflete tradate

“Suflete tradate” spune povestea fascinanta a doua verisoare, Rashi si Gopi, complet diferite una de cealalta, care, in urma casatoriei, locuiesc in aceeasi casa, impreuna cu familia extinsa.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook