Val de accidente mortale pe drumurile din țară



Accidente cumplite pe drumurile din țară! Trei persoane au murit și alte câteva au fost rănite. Tragediile au fost provocate de viteza excesivă. În județul Mehedinți, un autoturism în care se aflau tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani, a intrat pe contrasens și s-a ciocnit cu un tir care circula regulamentar, pe DN 6, între localitățile Orșova și Băile Herculane.

VOX "A intrat în derapaj și s-a ciocnit cu tirul. A avut viteză în curbă și a derapat."

În urma impactului, cei trei tineri au fost grav răniți. Șoferul, în vârstă de 20 de ani, a murit la spital.

GABRIEL LICA, comisar șef, Serviciul Rutier Mehedinți "Am descarcerat victimele. Au fost preluate de către serviciul de ambulanță și SMURD."

Grav accident și la Dej, în județul Cluj. O femeie de 59 de ani care traversa regulamentar strada a fost spulberată pe trecerea de pietoni de o mașină condusă de o șoferiță neatentă. Femeia a murit pe loc, sub ochii fiului ei. Ea se întorcea de la slujba de la biserică și mai avea trei metri până să intre în casă. În județul Botoșani, un șofer în vârstă de 25 de ani și-a pierdut viața, după ce a căzut cu mașina sub un pod. Tânărul circula dinspre Botoșani spre Flămânzi. La un moment dat, mașina a lovit un parapet, a zburat peste albia unui râu, s-a răsturnat de mai multe ori și, în final, a ajuns sub un pod. Tânărul a rămas blocat în mașină. Un alt conducător auto care trecea prin zonă a anunțat slavatorii. Două echipaje de pompieri și un echipajul SMURD de terapie intensivă mobilă au sosit de urgență la locul accidentului, însă nu l-au mai putut salva pe tânăr.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Dragostea gaseste o cale
Drama

Dragostea gaseste o cale

Siddharth, un hotelier, își asumă responsabilitatea de a repara relația dintre independenta sa soție, Roshni, și soacra sa întreprinzătoare, Durga Devi.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook