Alocație din prima zi



Copiii ar putea beneficia de alocație încă din prima zi de viață! Senatorii USR Anca Dragu și Ștefan Pălărie au depus o inițiativă legislativă care prevede acordarea alocației de creștere a copilului din prima zi de viață a acestuia, urmând ca ea să fie plătită în maximum 30 de zile.

prin telefon: ANCA DRAGU, senator USR

"În România, copiii primesc alocația, deși au dreptul să primească alocația din prima zi de viață, din motive în special de birocrație, dar și de legislație, ei primesc alocația după o lună, două, trei. În luna următoare sunt îndreptățiți s-o primească, se fac actele, iar după două luni sau poate chiar mai mult, primesc efectiv banii. Știm foarte bine că o familie cu un nou-născut înregistrează cheltuieli din prima zi, ba chiar înainte, pentru că trebuie să se pregătească pentru acest nou-născut."

Inițiativa legislativă vine în urma unei petiții, intitulată "Alocație din prima zi", lansată de către Andrei Pătru, membru USR Dolj, la începutul acestui an, care a strâns aproape 1.000 de semnături de la cetățeni.


Recomanda prietenilor tai

Tudor Turcu, expozitie de picturi la Medias!

Tudor Turcu, expozitie de picturi la Medias!

Interpretul de muzica pop, care este si pictor in timpul liber, a dezvaluit, in cadrul emisiunii „Start Show Romania”, ca a primit cadou de la sotia lui, cu ocazia aniversarii zilei de nastere, o expozitie de picturi.

vezi detalii
Emilia Dorobantu, pasionata de sporturile nautice!

Emilia Dorobantu, pasionata de sporturile nautice!

Frumoasa artista a dezvaluit, in cadrul emisiunii „Start Show Romania”, ca este pasionata de sporturile nautice si ca cel mai mult ii place sa mearga cu ski jet-ul.

vezi detalii
Viorica Macovei, proiect de redescoperire a frumusetilor Romaniei!

Viorica Macovei, proiect de redescoperire a frumusetilor Romaniei!

Interpreta de muzica populara a initiat, alaturi de sotul ei, proiectul intitulat „Noi suntem Romania”, prin care indeamna romanii sa calatoreasca in propria tara.

vezi detalii
Connect-R, si castigator, si prezentator, la Eurovision!

Connect-R, si castigator, si prezentator, la Eurovision!

Interpretul a dezvaluit, in cadrul emisiunii „Start Show Romania”, ca in anul 2006 a castigat Eurovisionul, reprezentand Republica Moldova.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook