Exemple ale solidarităţii naţionale



Claudiu Alexandru Vitanos, doctor în istorie: "Bine v-am regăsit la întâlnirea noastră săptămânală dedicată Centenarului Marii Uniri. După proclamarea Regatului, solidaritatea forțelor politice și sociale din România și din provinciile aflate sub ocupație străină devine un adevărat imperativ. Numai o acțiune comună și concertată putea asigura premisele împlinirii năzuințelor naționale. Sentimentul unității, acel “instinct național”, cum îl numea Take Ionescu, se manifesta viguros. Legăturile permanente între românii din Regat și cei din provinciile asuprite, participarea acestora din urmă la manifestările politice și culturale din țară, acțiunile de protest ale celor din Regat față de opresiunea la care erau supuși frații de dincolo de granițe sunt doar cîteva exemple ale manifestării solidarității naționale".

Dintre marile și importantele manifestații la care au participat sute și mii de români din provinciile surori sunt bine cunoscute cele din 1904 – serbările de la Putna ocazionate de comemorarea a patru secole de la moartea lui Ștefan cel Mare, 1906 – prilejuite de expoziția jubiliară de la București, 1909 – aniversarea semicentenarului Unirii Principatelor, 1911 - semicentenarul Astrei. Referindu-se la sosirea ardelenilor la festivitățile de la București din toamna anului 1906, raportul reprezentantului diplomatic al Austro-Ungariei în capitala României consemna: „În sunetele a trei fanfare militare, românii transilvăneni, sosiți în cinci trenuri succesive, au fost primiți cu entuziasm de numeroase asociații române și de o enormă mulțime de oameni(…) Apoi corul din Lugoj a intonatși s-a format o coloană uriașă de oameni, așa cum nu s-a mai văzut niciodată în București. Pe străzi, oaspeții sunt salutați cu o însuflețire fără margini; urări de bun venit și buchete de flori au însoțit impozanta coloană”. În continuarea tradiției pașoptiste și a celei din timpul lui Cuza, în această perioadă, contactele dintre oamenii politici din România și cei din provinciile subjugate au fost permanente. Firește, nu întotdeauna s-a manifestat o unitate perfectă de vederi privind tactica imediată și căile de urmat. Cu toții erau, însă, de acord, privind obiectivul final.


Recomanda prietenilor tai

Portret de actor: Park Seo-joon

Portret de actor: Park Seo-joon

Park Seo-joon (nascut Park Yong-gyu, in 16 decembrie 1988, in Seoul) este un actor sud-coreean si este cunoscut pentru rolurile sale in serialele Kill Me, Heal Me (2015), She Was Pretty (2015), Hwarang: The Poet Warrior Youth (2016–2017), Fight for My Way (2017), What's Wrong with Secretary Kim (2018).

vezi detalii
Green Book, cel mai bun film din 2018

Green Book, cel mai bun film din 2018

Green Book a castigat premiul Oscar pentru cel mai bun film, in cadrul celei de-a 91-a editii a galei premiilor Academiei americane de film. Filmul este o biografie americana ce imbina genurile comediei si dramei, regizat de Peter Farrelly.

vezi detalii
Portret de actor: Tina Datta

Portret de actor: Tina Datta

Tina Datta este o tanara actrita indiana de film si de televiziune. Ea este cunoscuta pentru rolul principal Iccha Bharti in serialul „Uttaran” („Dragoste si ura”, care urmareste povestea a doua prietene care provin din clase sociale diferite), difuzat de National TV, si pentru participarea la reality show-ul Fear Factor: Khatron Ke Khiladi 7. A portretizat, de asemenea, roluri precum Dhamini in „Karmaphal Daata Shani” si Jaahnvi Morya in „Daayan”.

vezi detalii
Momentul anului la Gala Premiilor Oscar

Momentul anului la Gala Premiilor Oscar

Pelicula Green Book a castigat marele premiu la Oscar, insa momentul serii a fost, cu siguranta, interpretarea melodiei “Shallow”, care a castigat premiul pentru cel mai original cantec, de catre Lady Gaga si Bradley Cooper, protagonistii filmului “A star is Born”.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook