Mărul discordiei: Gurile Dunării



Claudiu Vitanos, doctor în istorie: "O lungă perioadă de timp, în istoriografia oficială de la București a fost promovotă teoria înfrăţirii țărilor române. Teza se referea la relațiile bune dintre voievodatele românești care au traversat secolele, ca un fir roșu. Realitatea este, însă, mult mai complexă. Țările române se situau într-un areal geopolitic aflat, mai mereu la răspântia marilor imperii, fapt care inflența puternic dezvoltarea internă a acestora. Interesele, lor, de multe ori divergente, duceau, câteodată, la confruntări armate. Una dintre mizele care a învrăjbit domnitorii moldoveni, munteni și i-a pus de multe ori în opoziție cu Regele Ungariei a fost, spre exemplu, controlul gurilor Dunării." 

 

Până în secolul al XIV-lea, statele românilor (sau cele în care românii au jucat un rol politic important, alături de alte etnii) – cu excepția Țaratului Româno-Bulgar al Asăneștilor – nu au reprezentat puncte de reper remarcabile pe arena internațională. După asccensiunea Semilunii, statele românești au fost implicate activ în lupta antiotomană. Între liderii care au reușit să coaguleze forțele diferitelor popoare din regiune și din vecinătate și au obținut succese antiotomane s-au aflat Iancu de Hunedoara, Gerge Kastrioti, cunoscut drept Skanderbeg, Mircea cel Bătrân, Vlad Țepeș, Ștefan cel Mare, Matei Corvin, Pavel Chinezul. Demn de menționat este că în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân în Țara Românească, Dobrogea a ajuns să facă parte din aceasta. Mircea și-a adăugat astfel, vechilor titluri de duce al Almașului și Făgărașului, de comite al Severinului și pe acela de „despot al pământurilor lui Dobrotici și domn al Dârstorului”. Dârstorul, provenit din anticul Durostorum, era numele românesc al orașului Silistra. Pe de altă parte, Moldova, în timpul lui Ștefan cel Mare avea și ea ieșire la Marea Neagră, prin stăpânirea cetăților Chilia și Cetatea Albă. În a doua parte a secolului al XV-lea, Ungaria și Polonia se plasează într-o poziție predominant defensivă față de Imperiul Otoman. Moldova și Țara Românească încearcă să îmbine politica de rezistență cu aceea de conciliere, alternând răzvrătirile cu supunerea. Evoluția voievodatelor românești, în acest context, a fost destul de zbuciumată. Relațiile dintre ele au fost, deseori conflictuale. În timpul lungii sale domnii, Ștefan cel Mare a intervenit în numeroase rînduri în „cealaltă Valahie”, de care îl lega nu doar conștiința etnică, dar și originea celei de-a patra soții, fiica lui Radu cel Frumos și locul de baștină al mamei sale, Maria-Oltea care se pare că era munteancă. Cronicile muntene din secolul al XVII-lea consemnează chiar că Ștefan ar fi domnit și în Țara Românească 16 ani. Tradiția a fost generată de desele intervenții ale lui Ștefan în Valahia, unde și-a așezat pe tron proprii protejați. Cucerirea Chiliei a determinat un conflict și cu Matei Corvinul, regele Ungariei. Acesta din urmă îl considera pe Ștefan „vasal necredincios” și a încercat să-l pedespsescă cu arma. În lupta de la Baia, însă, oastea ungară a fost învinsă de români, Matei Corvinul scăpând cu fuga, grav rănit. În anii următori, domnul moldovean a întreprins expediții de represalii în Transilvania.


Recomanda prietenilor tai

Portret de actor: Vandana Vithlani

Portret de actor: Vandana Vithlani

Vandana Vithlani este o actrita indianca, nascuta pe data de 26 ianuarie 1979, in Mumbai, care s-a remarcat in filmul „Saath Nibhana Saathiya” („Suflete tradate”), difuzat de National TV, in rolul Urmilei. Vandana a jucat ca antagonist in serialul de televiziune, dar prin umor si abilitatile sale de actorie, a reusit sa obtina apreciere din partea publicului.

vezi detalii
Recomandare cinematografica: “Sa nu ucizi”

Recomandare cinematografica: “Sa nu ucizi”

Povestea scrisa de cei doi regizori se concentreaza pe povestea lui Cristian (Alexandru Suciu), un chirurg tanar si ambitios, pe care pierderea unui pacient, in urma unei interventii de rutina, il determina sa porneasca o lupta solitara impotriva sistemului, riscandu-si familia si cariera pentru a descoperi adevarul.

vezi detalii
„Touch me not”, un film altfel...

„Touch me not”, un film altfel...

Un regizor, Adina Pintilie, si personajele sale pornesc impreuna intr-o cercetare personala despre intimitate, cu dorinta de a renunta la prejudecati. La granita fluida dintre realitate si fictiune, „Touch Me Not” urmareste calatoriile lor emotionale cu o privire profund empatica.

vezi detalii
Portret de actor: Choi Min-ho

Portret de actor: Choi Min-ho

Choi Min-ho, nascut pe 9 decembrie 1991, mai bine cunoscut dupa numele Minho, este un cantaret si actor sud-coreean.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook