”Atleții penali”, buni de plată



Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea fugarilor. Legea, care completează un articol al legii din 2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, prevede că fugarii sunt obligaţi să suporte cheltuielile de aducere în ţară. Actul normativ iniţiat de către Ministerul Justiţiei reglementează modalitatea de stabilire a cheltuielilor judiciare în cazul fugarilor care s-au sustras de la urmărirea penală sau de la judecată, cât şi modalitatea de recuperare a cheltuielilor ocazionate de aducerea lor în România. Astfel, costurile aferente preluării persoanelor care se sustrag de la urmărire penală sau judecată vor fi avute în vedere la stabilirea cheltuielilor judiciare. Totodată, în ceea ce priveşte costurile aferente preluării persoanelor urmărite care se sustrag de la executarea pedepsei, autorităţile române dobândesc un drept de regres, la instanţa civilă competentă. Camera Deputaţilor a adoptat, pe 14 mai, proiectul de lege, în calitate de for decizional. ”Se ştie că unii dintre condamnaţi şi-au descoperit valenţe de atleţi penali, dar ştiţi că statul român a cheltuit, în 2023, ca să îi aducă pe aceşti fugari, aproape 10 milioane de lei. Ministerul Justiţiei a făcut acest proiect de lege de bun simţ. Ai fugit de justiţia din ţară, când te întorci, tu plăteşti aducerea ta în ţară, nu statul român”, a declarat ministrul Justiției, Alina Gorghiu, după votul final din Parlament.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii
Anupamaa
Drama

Anupamaa

Anupamaa a sacrificat mult pentru a deveni o soție loială, o noră devotată și o mamă iubitoare. Dar a primit, în schimb, doar lipsă de respect din partea tuturor. După ce realizează situația în care se află, Anupamaa decide să-și trăiască viața în condițiile ei.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook