”Matinalul efervescent”, cu Amna alături de Mihai și Oana



Matinalul Efervescent a fost transmis în direct din copac și astăzi, de la Opera Comică pentru Copii din Capitală! Oana Paraschiv şi Mihai Găinuşă au avut-o invitată pe AMNA.

AMNA, artistă "A fost o experiență matinală, a fost foarte frumos ca de fiecare dată când vin la ei, mi-a fost dor de emisiuni, mi-a fost dor de oameni, mi-a fost dor de colegii, prietenii mei, foarte frumos, mă simt ca acasă pentru că ei sunt niște oameni foarte calzi, nu are cum să nu fi bine."

Și în zilele următoare, la Matinalul Efervescent vor fi invitați speciali.

MIHAI GĂINUŞĂ, realizator, Naţional FM "Am hotărât să aducem și niște băieți care să arate bine, să fie și talentați." 

OANA PARASCHIV, realizator, Naţional FM "Mâine dimineață vom face o legătură specială cu Dan Negru, nu va veni aici în studio, dar tehnologia ne ajută încât să fim aproape și în situația asta unii de alții. Vom avea gazdele noastre din fiecare dimineață de la Opera Comică pentru Copii, ne vor povesti ce se întâmplă aici și nu vreau să vă dezvălui chiar tot, adică întotdeauna trebuie să ai și un element surpriză, invitații oricum foarte interesanți în fiecare dimineață."

EMIL PANTELIMON, director comunicare, Opera Comică pentru Copii "Ne bucurăm să fim gazdele NaționAl TV și Național Fm, aici la Opera Comică pentru Copii și îi invităm pe toți telespectatorii și ascultătorii dvs să vina la Gala de Operă și Operetă de la sfârșitul acestei săptămâni. Cele mai bune, cele mai frumoase și spumoase momende din spectacolele Operei Comice pentru copii în regia maestrului Cristian Mihăilescu vor fi prezentate aici pe scenă, scena care se pregătește și care așa cum o vedeți va fi plină de flori, plină de decoruri fantastice, de muzică bună, de artiști foarte pasionați, de balerini."

Matinalul Efervescent poate fi ascultat de luni până vineri de la ora 7:00 la ora 10 numai la Naţional FM. În fiecare zi va fi redifuzat și la postul Național 24 Plus, între orele 11.00 şi 14 00.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste si ura
Drama

Dragoste si ura

Serialul “Dragoste si ura” urmareste povestea fascinanta a doua tinere, prietene apropiate, care provin din clase sociale diferite: Ichcha, fiica unei menajere, si Tapasya, fiica unei familii instarite.

vezi detalii
Destine ratacite
Drama

Destine ratacite

Serialul se concentrează pe viețile a două surori, Simar și Roli. Căsătorite cu Prem și Siddhart, acestea devin nurorile perfecte ale casei Bharadwaj. Ele sunt mereu pregătite să rezolve orice probleme care apar și să se lupte cu orice rău care încearcă să atace în vreun fel familia.

vezi detalii
Mr. Bean
Comedie

Mr. Bean

Mr. Bean este un adult care pare să fie născut ieri. De altfel, fiecare episod începe cu imaginea acestuia picat din lună. Este complet ignorant când trebuie să facă niște lucruri simple, însă incredibil de inventiv când găsește soluții la care niciun om normal nu s-ar gândi.

vezi detalii
Veterinarul
Drama

Veterinarul

Drama îşi desfăşoară acţiunea în timpul dinastiei Joseon. Un om care se naște sărac, începe prin a fi medic veterinar, îngrijind cai, apoi devine medic regal și primul chirurg cu practici orientale.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook