Absolvenţii de gimnaziu au susținut proba scrisă la Limba şi literatura română



S-a dat startul Evaluării Naționale! Absolvenţii clasei a VIII-a au susţinut, astăzi, proba scrisă la Limba şi literatura română. Peste 150.000 de elevi s-au înscris la acest examen, iar rezultatele finale la Evaluare vor fi afişate în data de 25 iunie. Conform situaţiei centralizate de Ministerul Educaţiei Naţionale, la Evaluarea Naţională din acest an s-au înscris 154.956 de absolvenţi ai clasei a VIII-a. La primul subiect, elevii au avut de realizat o compunere pe baza unui text care aparține genului dramatic. Iar la subiectul II, elevii care au susținut acest examen au avut de redactat o compunere în care să prezinte o întâmplare care a avut loc acasa sau la școală, în timpul unei activități de lectură.

VOX ”N-a fost foarte greu, a fost mai ușor decât anul trecut, sincer.”
VOX ”A fost foarte ușor.”
VOX ” Foarte ușor, ne așteptam să fie așa.”
VOX ”Peste 8.50, pentru că au fost foarte ușoare subiectele și eu consider că am făcut destul de multe.”

Evaluarea Naţională se desfăşoară, anual, într-o singură sesiune. Media generală obţinută în cadrul evaluării are o pondere de 80% în calculul mediei pe baza căreia se realizează admiterea în clasa a IX-a. În baza notei obţinute la Evaluarea Naţională, absolvenţii clasei a VIII-a îşi vor putea continua studiile în învăţământul liceal sau profesional, fiind asigurate locuri pentru toţi elevii care au finalizat ciclul gimnazial.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Dragostea gaseste o cale
Drama

Dragostea gaseste o cale

Siddharth, un hotelier, își asumă responsabilitatea de a repara relația dintre independenta sa soție, Roshni, și soacra sa întreprinzătoare, Durga Devi.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook