Accesul la educaţie pentru toţi copiii, în vizor



Am intrat în luna august şi tot mai mulţi părinţi, profesori şi elevi se întreabă cum se vor desfăşura cursurile din toamnă. Chiar dacă activităţile de vacanţă continuă, îngrijorarea părinţilor, după experienţa din primăvară, când cursurile au fost organizate online, se accentuează.

VOX: "Este foarte greu să îşi menţină atenţia asupra gadgetului."

"Cum ar arăta învăţământul online într-un sat din România?", se întreabă şi Cătălin Ivan, coordonatorul politic al Alternativei pentru Demnitate Naţională, tatăl a trei fetiţe.

CĂTĂLIN IVAN, coordonator politic ADN

"Orice copil, ca să îşi poata face temele are nevoie de un sprijin. Se presupune sprijinul unui părinte. Dar dacă familia are doi copii care trebuie să îşi facă temele în acelaşi timp, au aceeaşi conexiune de internet, poate acelaşi calculator? Să încercăm să ne imaginăm ce logistică este necesară şi ce efort din partea părinţilor, ca acei copii să beneficieze de învăţământul online, care este o utopie şi nu se aplică nicăieri în lume."

Specialiştii avertizează în privinţa dificultăţii celor mici de a se adapta la şcoala online, dar subliniază şi problemele părinţilor în această nouă situaţie, provocată de coronavirus.

RADU LECA, psiholog

"Ca să poţi reprograma un copil să interacţioneze corect cu o noţiune ce este experimentală, ar trebui să se realizeze o minune naţională. Acest lucru nu se va realiza niciodată. Şcoala hibrid reprezintă cel mai mare eşec pe care România îl va avea vreodată."

GELU DUMINICĂ, sociolog

"Din păcate, şcoala trebuie să se adapteze la acest context şi sănătatea copiilor trebuie pusă pe primul loc. Asta nu înseamnă că această abordare nu va avea şi efecte adverse, în sensul că dezvoltarea copiilor, profesional-academică şi socio-emoţională va avea de suferit. Din păcate cei mai afectaţi vor fi copiii cei mai vulnerabili, care nu pot beneficia de sprijinul părinţilor, din varii motive, de la faptul că nici părinţii nu au educaţie foarte bună până la faptul că unii părinţi nu pot asigura mijloacele necesare educaţiei online."

CĂTĂLIN IVAN, coordonator politic ADN

“Şcoala online este o utopie din cel puţin două considerente. În primul rând, ea în sine nu funcţionează nicăieri în lume. Părinţii trebuie să ştie, şi profesorii, că nicăieri, nici în cele mai dezvoltate state, cu tehnologia pusă la punct, cu internet peste tot, cu cele mai bune dotări, nu funcţionează. Este doar un sprijin pentru învăţământul tradiţional. Pe de altă parte, România nu e acolo. Noi încă avem mai bine de jumătate de populaţie cu wc-ul în curte, cu copii care trăiesc în condiţii, nu cele mai bune, în gospodării în care cea mai mică problemă este accesul la internet şi tableta pe care le-o dă ministerul.”

Potrivit lui Cătălin Ivan, soluţiile există.

CĂTĂLIN IVAN, coordonator politic ADN

"În realitate, cele mai bune soluţii se găsesc la nivel local. Inspectoratele şcolare judeţene cu şcolile ar trebui să găsească soluţii punctuale, dacă nu e focar de infecţie, dacă nu sunt multe cazuri în zonă, de ce să nu meargă copiii la şcoală? Dacă creşte numărul de cazuri de infectaţi, atunci sigur, pe o perioadă scurtă de timp se poate decide ca şcoala să se întrerupă şi să se facă de la distanţă. Dar pe o perioadă foarte scurtă de timp şi punctual. In rest, lăsaţi copiii să meargă la şcoală pentru că dezvoltarea unui copil, dezvoltarea echilibrată a unui copil depinde foarte mult de interacţiunea socială, de mişcare, de interacţiunea de la şcoală, de la clasă, de interacţiunea cu profesorii, cu educatorii."

Deocamdată autorităţile analizează, în funcție de situația epidemiologică, modul concret în care se va deschide școala. Unul dintre scenarii este cel al sistemului hibrid, în care, prin rotație, unii elevi vor merge fizic în clase, iar alții vor face cursuri online.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Dragostea gaseste o cale
Drama

Dragostea gaseste o cale

Siddharth, un hotelier, își asumă responsabilitatea de a repara relația dintre independenta sa soție, Roshni, și soacra sa întreprinzătoare, Durga Devi.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook