Accident rutier mortal pe DN 72



Sfârșit tragic în prima zi de Crăciun! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. O tânără a murit într-un accident rutier în județul Dâmbovița. Polițiștii rutieri din Găești au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 72, în localitatea Picior de Munte. Din cercetările preliminare, oamenii legii au stabilit faptul că un tânăr, de 26 de ani, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DN 72, în localitatea Picior de Munte, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi părăsit partea carosabilă, răsturnându-se cu vehiculul. În urma impactului, o tânără de 22 de ani, din comuna Vișina, pasageră în autoturism, a murit. La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Găești, cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD, precum și pompierii Detașamentului Târgoviște, cu o autospecială de descarcerare. De asemenea, a intervenit și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Dâmbovița. Victima a fost găsită în stare de inconștiență și a fost preluată de echipajele medicale, însă nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor circumstanțelor în care s-a produs accidentul.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Omul padurilor
Aventura

Omul padurilor

Serialul urmărește peripețiile unui pădurar, Pietro Thiene, care este un adevărat om al muntelui și bun cunoscător al naturii. Acesta, însă, ascunde un secret teribil din trecut. Ca alpinist cu experiență, el a asistat la căderea fatidică a soției sale în timp ce încerca să escaladeze un zid provocator.

vezi detalii
Anupamaa
Drama

Anupamaa

Anupamaa a sacrificat mult pentru a deveni o soție loială, o noră devotată și o mamă iubitoare. Dar a primit, în schimb, doar lipsă de respect din partea tuturor. După ce realizează situația în care se află, Anupamaa decide să-și trăiască viața în condițiile ei.

vezi detalii
DRAGOSTE DE SOACRA
Drama

DRAGOSTE DE SOACRA

Talentată dar timidă, Gopika nu reușește să se ridice la înălțimea așteptărilor soțului ei. Când își găsește un mentor în persoana soacrei sale, Meethila, lucrurile iau o altă întorsătură.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook