Adolescenții care au ucis un taximetrist și i-au furat mașina, condamnați definitiv



Cei doi adolescenţi care, în vara anului trecut, au ucis un taximetrist de 77 de ani din Lugoj şi i-au furat maşina au fost condamnaţi definitiv de judecătorii de la Curtea de Apel Timişoara. Unul dintre ei va sta după gratii 10 ani, iar celălalt noua ani. Iniţial, în luna noiembrie a anului trecut, judecătorii de la Tribunalul Timiş i-a condamnat pe cei doi la şapte, respectiv şase ani de închisoare, însă aceştia au contestat decizia magistraţilor. Adolescenţii, la data comiterii faptei în vârstă de 17 ani, respectiv 15 ani, erau prieteni de mai multă vreme și au premeditat crima. Anchetatorii au stabilit că în seara zilei de 13 iunie 2018, aceştia plecaseră de acasă decişi să omoare pe cineva, pentru a fura o maşină cu care apoi să se plimbe. Au comandat un taxi şi i-au cerut şoferului săi-i ducă în comuna Darova. În momentul în care taximetristul le-a cerut celor doi banii pentru cursă, l-au înjunghiat şi l-au abandonat într-o pădure, lângă Buziaş.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Omul padurilor
Aventura

Omul padurilor

Serialul urmărește peripețiile unui pădurar, Pietro Thiene, care este un adevărat om al muntelui și bun cunoscător al naturii. Acesta, însă, ascunde un secret teribil din trecut. Ca alpinist cu experiență, el a asistat la căderea fatidică a soției sale în timp ce încerca să escaladeze un zid provocator.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii
Anupamaa
Drama

Anupamaa

Anupamaa a sacrificat mult pentru a deveni o soție loială, o noră devotată și o mamă iubitoare. Dar a primit, în schimb, doar lipsă de respect din partea tuturor. După ce realizează situația în care se află, Anupamaa decide să-și trăiască viața în condițiile ei.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook