Afacerea ”Taxa de protecție”



Dezvoltatori imobiliari din Bucureşti, ţinta unui grup infracțional organizat, care le percepea taxă de protecție! Încă din 2017, interlopii au aplicat metode de constrangere şi şantaj, astfel încât i-au determinat pe dezvoltatori să le plătească sume de bani considerabile, drept ”taxă de protecție”. Procurorii DIICOT, împreună cu polițiști ai Serviciului Grupuri Infracționale Violente din cadrul Poliției Capitalei au descins, marți, în trei locuințe, pentru a face percheziții. Cinci persoane au fost duse la sediul DIICOT, pentru audieri. Pe parcursul cercetării penale, s-a stabilit faptul că fiecare interlop avea un rol bine stabilit, iar puterea de decizie îi aparținea liderului grupării, un personaj cunoscut în mediul infracțional. Acesta își trimitea locotenenții să abordeze victimele și să le intimideze. Ulterior, dezvoltatorului imobiliar îi era indicat să meargă la o întâlnire cu liderul grupării, pentru a negocia ”taxa de protecție”, ca să fie lăsat să își continue lucrările de construcție. Cei care nu acceptau înțelegerea cu interlopii, aveau parte de incursiuni ale acestora la șantier, în scopul amenințării muncitorilor.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragostea gaseste o cale
Drama

Dragostea gaseste o cale

Siddharth, un hotelier, își asumă responsabilitatea de a repara relația dintre independenta sa soție, Roshni, și soacra sa întreprinzătoare, Durga Devi.

vezi detalii
Iubirea invinge
Drama

Iubirea invinge

Anurag Basu și Prerna Sharma par a fi făcuți unul pentru celălalt. Totuși, pentru a putea fi împreună, viața îi supune la multe încercări. Va reuși dragostea să iasă învingătoare?

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Destine ratacite 2
Drama

Destine ratacite 2

Gitanjali Devi îi încredințează lui Simar Bhardwaj sarcina de a găsi o mireasă ideală pentru nepotul ei. Căutarea lui Simar se termină când o întâlnește pe Simar Narayan, care visează să devină o mare cântăreață.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook