Ajutor pentru ucraineni



Se strâng donații pentru oamenii care au rămas în Ucraina, prin campania "Lanțul prieteniei". Sute de persoane sunt implicate în această campanie umanitară, pentru a-i sprijini pe ucraineni.

CARMEN ELISA GORAȘ, director, Crucea Roșie Română - Filiala Sector 4

"Crucea Roșie, Filiala Sector 4 s-a prins în Lanțul prieteniei alături de 32 de grădinițe din Sectorul 4, de stat și private. Aceste grădinițe au stâns, de fapt, împreună cu părinții, bunicii și personalul din grădinițe, toate aceste daruri pentru cetățenii care sunt în momentul acesta în șituații de dificultate. Aceste ajutoare vor merge în următorul convoi umanitar, imediat ce se poate realiza în regim de urgență pentru a prinde culoar umanitar care este acum deschis. Aceste ajutoare au fost asigurate de sute de oameni, fiecare a contribuit cu câte ceva, unii au donat, alții au împachetat, alții au sortat, alții au etichetat, după cum vedeți acum încarcă, descarcă."

Până acum s-au strâns produse în valoare de aproape 64.000 de lei.

CARMEN ELISA GORAȘ, director, Crucea Roșie Română - Filiala Sector 4

"Am strâns produse neperisabile, ulei, biscuiți. Am strâns, de asemenea, produse igienice și dezinfectanți, lenjerii, pături, perne, saltele, tot ce a fost posibil, toate noi, astfel încât să poate fi utilizabile imediat."

Românii pot dona în continuare produse pentru ucrainenii rămași la ei în țară dar îi pot ajuta cu resurse materiale și logistice și pe cei ajunși pe teritoriul României.


Recomanda prietenilor tai

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Omul padurii
Aventura

Omul padurii

Serialul urmărește peripețiile unui pădurar, Pietro Thiene, care este un adevărat om al muntelui și bun cunoscător al naturii. Acesta, însă, ascunde un secret teribil din trecut. Ca alpinist cu experiență, el a asistat la căderea fatidică a soției sale în timp ce încerca să escaladeze un zid provocator.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii
Anupamaa
Drama

Anupamaa

Anupamaa a sacrificat mult pentru a deveni o soție loială, o noră devotată și o mamă iubitoare. Dar a primit, în schimb, doar lipsă de respect din partea tuturor. După ce realizează situația în care se află, Anupamaa decide să-și trăiască viața în condițiile ei.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook