Alimentația, între plus și minus



”Prevenţie prin alimentaţie personalizată şi stil de viaţa echilibrat - 2022”! Este tema conferinței organizate, vineri, în perspectiva Zilei Internaționale a Alimentației și de Combatere a Risipei Alimentare, marcată în fiecare an, pe 16 octombrie. Participanții la conferință au abordat aspecte precum prevenirea îmbolnăvirilor prin stil de viață sănătos, în contextul crizelor actuale, economică, energetică și de mediu.

CRISTINA BERTEANU, director clinică "Această zi ne atrage atenția că nutriția sănătoasă, mai ales acum după perioada pandemică, este un obiectiv foarte important, pentru că s-a dovedit că stilul de viață ne ajută să facem față unei boli și ne ajută să avem o calitate a vieții."

LYGIA ALEXANDRESCU, președinte, SREN "În 2011 eram țara cu cei mai puțini supraponderali, mai ales la copii. În acest moment suntem undeva la mijlocul clasamentului. Vorbim de 10,9% obezitate, de 47% supraponderalitate, deci, cifre îngrijorătoare și astea sunt la sfârșitul anului 2019, începutul anului 2020."

NICOLETA PAULIUC, președinte, Comisia de Apărare "Săptămâna trecută, în Senat, a fost aprobată, am votat împreună cu colegii mei un proiect de lege care vine să reducă risipa alimentară și, tot pe parcursul acestui an, a fost aprobat de către Guvernul Ciucă, pentru familiile cu probleme materiale, acel voucher de 250 de lei."

ADINA DRAGOMIR, medic edocrinolog "Este foarte important să nu uităm că trebuie să mâncăm zilnic fructe și legume. Este foarte important să nu uităm că trebuie să facem mișcare zilnic."

Un studiu realizat de organizația Salvați Copiii arată că unul din 10 copii din România se culcă seara flămânzi. În mediul rural, procentul este mult mai dramatic, de aproape la 20%. În mod paradoxal, românii risipesc, anual, circa 2,55 milioane de tone de alimente.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Dragostea gaseste o cale
Drama

Dragostea gaseste o cale

Siddharth, un hotelier, își asumă responsabilitatea de a repara relația dintre independenta sa soție, Roshni, și soacra sa întreprinzătoare, Durga Devi.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook