Amintiri din infern



Imagini cu salvatorii montani care dorm sub cerul liber, la finalul acţiunii de salvare din Munţii Făgăraş, au devenit virale pe internet. Unul dintre salvamontişti a dat detalii despre modul în care s-a desfăşurat acţiunea contra cronometru: turiştii au urcat pe un perete care se escaladează exclusiv iarna şi au sunat abia după ce s-a întâmplat tragedia, iar întunericul a îngreunat mult acţiunea. O poveste scoasă parcă din filmele de groază: "Apelantul stă lângă o dâră lungă de sânge la capătul căreia se află un corp neînsufleţit. Ne relatează cum era la cort şi cum a văzut lanternele în perete, apoi a auzit un strigăt si una dintre lumini a căzut în abis. E clar, nu e timp de pierdut”, îşi aminteşte salvatorul în postarea de pe o reţea de socializare. Două ore au mers salvamontiştii pentru a ajunge la locul tragediei. "Planul e făcut în mintea mea: îl voi lansa pe colegul meu la victimă, el îi va pune un ham, apoi voi lansa victima pe una din corzi peste perete, până jos”, a mai povestit el. Salvamontiştii din Sibiu şi Argeş au intervenit, în noaptea de miercuri spre joi, în Munţii Făgăraş, pentru salvarea unei persoane care a căzut din peretele Lespezi către Calţun, la 80 de metri în abrupt. O altă persoană a murit, pentru recuperarea trupului acesteia fiind solicitată intervenţia unui elicopter.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Dragostea gaseste o cale
Drama

Dragostea gaseste o cale

Siddharth, un hotelier, își asumă responsabilitatea de a repara relația dintre independenta sa soție, Roshni, și soacra sa întreprinzătoare, Durga Devi.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook