Anchetă în desfășurare



Dosar penal, după tragedia din Bucegi! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Patru persoane practicau alpinism, sâmbătă, în zona Brâna Albișoarei, când coarda de asigurare s-a rupt. Alpiniștii au căzut în gol de la circa 10 metri înălțime. O femeie, în vârstă de 36 de ani, și-a pierdut viața și trei bărbați, cu vârste cuprinse între 27 și 51 de ani, au fost răniți. La locul accidentului, au intervenit la sol echipaje ale Serviciului Public Județean Salvamont, cu sprijinul aerian al unor elicoptere SMURD, care au desfășurat o amplă operațiune de salvare. Din păcate, femeia a fost găsită decedată. Cei trei bărbați au fost evacuați și transportați la spital, cu elicopterele SMURD. Conform comunicatului transmis de IPJ Prahova, ”polițiștii efectuează verificări, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă”.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Cavalerul noptii
Aventura

Cavalerul noptii

Dupa moartea sotiei sale, Gonzalo de Montalvo este hotarat sa ia atitudine. Aceasta decizie il determina sa duca o viata dubla: profesor ziua si erou anonim noaptea, in cautarea celor vinovati de moartea sotiei sale.

vezi detalii
Anupamaa
Drama

Anupamaa

Anupamaa a sacrificat mult pentru a deveni o soție loială, o noră devotată și o mamă iubitoare. Dar a primit, în schimb, doar lipsă de respect din partea tuturor. După ce realizează situația în care se află, Anupamaa decide să-și trăiască viața în condițiile ei.

vezi detalii
DRAGOSTE DE SOACRA
Drama

DRAGOSTE DE SOACRA

Talentată dar timidă, Gopika nu reușește să se ridice la înălțimea așteptărilor soțului ei. Când își găsește un mentor în persoana soacrei sale, Meethila, lucrurile iau o altă întorsătură.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook