Anchetă privind explozia de la Poliția Lugoj



Explozia care a dărâmat anexa în care funcționa Biroul de Cazier Judiciar din cadrul Poliției Lugoj ar fi putut fi provocată de o acumulare de gaze, provenită de la o țeavă fisurată din subteran. Asta, în condițiile în care imobilul nu era conectat la rețeaua de distribuție a gazelor. Echipaje CBRN din cadrul ISU Timiș, ofițeri de la Serviciul de Investigații Criminale, experții INSEMEX de la Petroșani și specialiștii distribuitorului de gaze au cercetat, joi, întreg perimetrul în care s-a produs deflagrația. Joi-seară, au descoperit în subteran o țeavă de gaze care pare spartă și ehipele Delgaz au intervenit pentru reparații. În urma exploziei care a avut loc, miercuri-dimineață, în sediul Poliției Lugoj, doi polițiști au fost răniți și un altul a suferit un atac de panică. Ancheta continuă, în scopul stabilirii cu exactitate a cauzei exploziei și a circumstanțelor în care s-a produs. Potrivit primarului Lugojului, Călin Dobra, este pentru a două oară, în mai puțin de o lună, când în oraș sunt probleme la rețeaua de alimentare cu gaze. ”Chiar dacă primul, la sfârșitul lunii decembrie, a fost doar cu evacuări de persoane la scurgeri de gaz, tot într-un perimetru central, acum am ajuns într-o problemă mult mai delicată și mult mai gravă, cu victime”, a explicat edilul. În prezent, alimentarea cu gaze este întreruptă în zonă, iar cinci străzi sunt închise. Din cauza frigului din locuințe, mulți dintre locatari au fost nevoiți să caute adăpost la rude sau la prieteni.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Omul padurilor
Aventura

Omul padurilor

Serialul urmărește peripețiile unui pădurar, Pietro Thiene, care este un adevărat om al muntelui și bun cunoscător al naturii. Acesta, însă, ascunde un secret teribil din trecut. Ca alpinist cu experiență, el a asistat la căderea fatidică a soției sale în timp ce încerca să escaladeze un zid provocator.

vezi detalii
Anupamaa
Drama

Anupamaa

Anupamaa a sacrificat mult pentru a deveni o soție loială, o noră devotată și o mamă iubitoare. Dar a primit, în schimb, doar lipsă de respect din partea tuturor. După ce realizează situația în care se află, Anupamaa decide să-și trăiască viața în condițiile ei.

vezi detalii
DRAGOSTE DE SOACRA
Drama

DRAGOSTE DE SOACRA

Talentată dar timidă, Gopika nu reușește să se ridice la înălțimea așteptărilor soțului ei. Când își găsește un mentor în persoana soacrei sale, Meethila, lucrurile iau o altă întorsătură.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook