Stirile National TV
Anchetați sub control judiciar
Trei persoane au fost plasate sub control judiciar, în dosarul penal privind adăpostul privat de câini din localitatea Suraia, juderțul Vrancea. Conform comunicatului transmis de IPJ Vrancea, dosarul vizează infracțiunile de uciderea cu intenție, fără drept, a animalelor, schingiuirea animalelor, abuz în serviciu și fals intelectual. Totodată, a fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani către Judecătoria Focșani în vederea luării măsurii de control judiciar față de un inculpat, persoană juridică. Vineri au fost efectuate percheziții, în urma unor sesizări privind tratamente necorespunzătoare aplicate animalelor. Polițiștii au ridicat documente și probe de la domiciliile a patru persoane și de la două puncte de lucru ale unei firme. Potrivit legii, animalele pot fi plasate în alte adăposturi sau încredințate organizațiilor de protecție doar dacă există un pericol iminent pentru viața sau sănătatea lor. De asemenea, câinii trebuie identificați, microcipați, evaluați medical și sterilizați înainte de relocare. Adăpostul de câini din Suraia a intrat în atenția autorităților, după ce mai mulți câini au fost uciși sau maltratați. Situația i-a revoltat pe localnici și a stârnit reacții puternice în rândul organizațiilor de protecție a animalelor, care denunță eutanasieri ilegale, proceduri medicale neconforme și evidențe oficiale falsificate. Se estimează că circa 15.000 de animale ar fi fost ucise, în contextul alocării unor fonduri publice în valoare de peste 28 de milioane de lei.







