Stirile National TV
ATV răsturnat în râul Trei Fântâni
Accident cu ATV-ul, în județul Neamț! Doi tineri care circulau cu ATV-ul au fost răniți, după ce vehiculul s-a răsturnat în albia unui râu, în Parcul Național Cheile Bicazului - Hașmaș, zona Trei Fântâni. Conform comunicatului transmis de IPJ Neamț, ”în urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că un tânăr, în vârstă de 21 de ani, ar fi închiriat un ATV, pe care l-ar fi condus aproximativ 100 metri, iar ulterior l-ar fi încredințat, spre a fi condus, unei tinere în vârstă de 19 ani, deși cunoștea faptul că aceasta nu deține permis de conducere”. La un moment dat, fata a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, iar vehiculul a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat în albia râului Trei Fântâni, se mai arată în comunicat. Tinerii, ambii din județul Iași, au fost recuperați de salvamontiști și au fost transportați la spital. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea spre a fi condus a unui vehicul unei persoane fără permis de conducere.