Bărbatul din Iași bolnav de botulism a decedat



Bărbatul diagnosticat cu botulism a murit! În urmă cu zece zile, bărbatul în vârstă de 68 de ani, din comuna Erbiceni, județul Iași, a fost internat la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași, după ce a mâncat o conservă de pește gătită în casă și se simțea rău. Starea lui s-a agravat și intrat în comă. Acum câteva zile, la aceeași unitate medicală, a fost internată și soția lui, care are o formă ușoară a bolii. Familia le-a comunicat medicilor că din conservă ar fi consumat şi ceilalţi membri ai familiei, însă câte puţin. Managerul spitalului a spus că peștele, ținut în conserve fără oxigen, poate transmite o astefel de infecție. Medicul susține că, în această perioadă de post, când sunt dezlegări la pește, oamenii trebuie să țină cont de calitatea cărnii pe care o consumă. Botulismul este o intoxicatie alimentara, cauzată de o neurotoxină. În lipsa unui tratament rapid, această boală poate provoca paralizie sau chiar insuficienţă cardiacă. Simptomele botulismului debutează la cel mult 36 de ore de la ingestie şi se poate agrava în scurt timp.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Dragostea gaseste o cale
Drama

Dragostea gaseste o cale

Siddharth, un hotelier, își asumă responsabilitatea de a repara relația dintre independenta sa soție, Roshni, și soacra sa întreprinzătoare, Durga Devi.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook