Barometrul Securității Energetice



Românii își pierd încrederea în instituțiile publice și se tem că există riscul să fie considerați cetățeni de gradul doi în Uniunea Europeană. Vinovată de această percepție ar fi clasa politică. Cel puțin așa reiese din rezultatele Barometrul Securității Energetice. Potrivit rezultatelor studiului, cetățenii țării noastre au o încredere mare în Armată, Academia Română, Biserică și NATO. În schimb, cota de încredere în Parlament, Guvern și președinție a scăzut dramatic.

REMUS ȘTEFUREAC, sociolog ”Reflectă pe de o parte starea de nemulțumire a populației acumulată, să spunem, după niște ani de criză și mai ales în acest an marcat de criza energetică, vedem o scădere, să spunem a încrederii poate în anumite instituții.”

DAN DUNGACIU, sociolog ”Barometrul este făcut pentru clasa politică, pentru a transmite anumite mesaje. Să își asume acest mesaj că nu există o politică de succes, dacă nu ține seama inclusiv la nivelul Uniunii Europene de agenda națională sau agenda națională percepută de populație. Asta nu înseamnă că români sunt anti-europeni sau că ar prefera într-un fel sau altul să iasă din Uniunea Europeană, nici vorbă de așa ceva.”

Barometrul Securității Energetice mai arată că românii sunt solidari cu moldovenii de peste Prut și sunt de acord ca țara noastră să sprijine Republica Moldova din punct de vedere energetic, respectiv prin livrări de gaze naturale. În ceea ce privește războiul de agresiune dus de Rusia în Ucraina, 70% dintre participanții la sondaj sunt de părere că trebuie stopat urgent. 28% cred că Ucraina trebuie ajutată, până câștigă acest război și, implicit, până când Kremlinul își retrage armata. Nu în ultimul rând, studiul mai arată că românii sunt, în continuare, pro-europeni. Diferența este, însă, că, dacă anul trecut doar 27% dintre români considerau că țara noastră trebuie să-și impună agenda proprie în raport cu Uniunea Europeană, anul acesta, majoritatea susține ideea că România ar trebui să pună accent pe interesele proprii. Barometrul Securității Energetice a fost lansat de Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale ”Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române și Laboratorul de Analiză a Războiului Informațional și Comunicare Strategică.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragostea gaseste o cale
Drama

Dragostea gaseste o cale

Siddharth, un hotelier, își asumă responsabilitatea de a repara relația dintre independenta sa soție, Roshni, și soacra sa întreprinzătoare, Durga Devi.

vezi detalii
Destine ratacite 2
Drama

Destine ratacite 2

Gitanjali Devi îi încredințează lui Simar Bhardwaj sarcina de a găsi o mireasă ideală pentru nepotul ei. Căutarea lui Simar se termină când o întâlnește pe Simar Narayan, care visează să devină o mare cântăreață.

vezi detalii
Omul padurii
Aventura

Omul padurii

Serialul urmărește peripețiile unui pădurar, Pietro Thiene, care este un adevărat om al muntelui și bun cunoscător al naturii. Acesta, însă, ascunde un secret teribil din trecut. Ca alpinist cu experiență, el a asistat la căderea fatidică a soției sale în timp ce încerca să escaladeze un zid provocator.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook