Bătrânii sună la ”Telefonul Vârstnicului” pentru a cere ajutor



Bătrânii au nevoie de sprijin. Numărul persoanelor care au cerut sprijin la „Telefonul Vârstnicului” , anul trecut, este aproape triplu față de 2019. Serviciul social „Telefonul Vârstnicului” este o linie telefonică gratuită și confidențială dedicată vârstnicilor din România. Linia a fost înființată de Fundaţia Regală Margareta a României în urmă cu cinci ani, iar în 2020 a avut cel mai mare număr de solicitări si apelanți unici. Potrivit datelor, cei mai mulți bătrâni care sună la acest serviciu social caută informații și ajutor financiar.

MONICA APOSTOL, reporter „Anul trecut, au fost înregistrate circa 16.500 de convorbiri telefonice, cu circa 3.400 de bătrâni, care au beneficiat de consiliere, îndrumare, informare și, nu în ultimul rând, de sprijin material sau emoțional. Pe primul loc în topul nevoilor s-a aflat nevoia de informații utile care nu sunt accesibile tuturor, fie din cauza izolării, fie din lipsa abilităților de utilizare a noilor tehnologii de comunicare.”

Reprezentanții Fundaţiei Regale Margareta a României” precizează că, din cauza pandemiei, a crescut numărul bătrânilor care solicită sprijin financiar și material. În anul 2020, au fost înregistrate peste 1.000 de astfel de solicitări. Echipa „Telefonul Vârstnicului” i-a îndrumat pe aceștia către serviciile de asistență socială din comunitate, operate de D.G.A.S.-uri sau O.N.G.-uri, pentru a primi ajutor în mod constant. Pe locul trei în topul necesităților vârstnicilor, s-a aflat, anul trecut, nevoia de îngrijire și sprijin practic la domiciliu. Se observă, deja, că, din cauza izolării sociale impuse de pandemie, sentimentele de singurătate, anxietate sau depresie, trăite de un număr mare de vârstnici, s-au adâncit.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Dragostea gaseste o cale
Drama

Dragostea gaseste o cale

Siddharth, un hotelier, își asumă responsabilitatea de a repara relația dintre independenta sa soție, Roshni, și soacra sa întreprinzătoare, Durga Devi.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook