Bihorul colindă



(AMBIANȚĂ COLINDE)

Colindele tradiționale vor răsuna toată luna decembrie, în județul Bihor. Sunt puse în valoare prin proiectul cultural ”Bihorul colindă”, inițiat de Consiliul Județean în parteneriat cu Centrul de Cultură al județului, Episcopia Ortodoxă, Inspectoratul Școlar Județean și 11 comune bihorene, care vor găzdui concertele de colinde.

MIRCEA MĂLAN, vicepreședinte, Consiliul Județean Bihor ”Prin acest proiect ne propunem să atingem două obiective importante. În primul rând, să vestim prin intermediul colindului traditional nașterea Mântuitorului Iisus Hristos. Și, în al doilea rând, să scoatem la iveală obiceiurile, tradițiile și valorile specific județului nostru.”

(AMBIANȚĂ COLINDE)

HOREA ABRUDAN, inspector școlar general, ISJ Bihor ”Pot să vă spun că există un interes deosebit din partea copiilor, pentru a participa la astfel de activități. Acest lucru l-am constata de-a lungul timpului. Acest lucru îl constați foarte ușor uitându-te la ei și văzând cu câtă dăruire se implică în activități, cum le strălucesc ochii atunci când participă la astfel de activități.”

FLORICA BRADU, artistă ”Am răspuns cu tot dragul, cu toată inima mea a colabora cu Consiliul Județean în acest proiect. De la început mi-a plăcut și cum sună, ”Bihorul colindă”.

(AMBIANȚĂ COLINDE)

Consiliul Județean intenționează ca proiectul cultural ”Bihorul colindă”, aflat la prima ediție, să aibă loc în fiecare an și să implice un număr cât mai mare de primării din zonă. Partenerii media ai evenimentului sunt Favorit TV și TTV Oradea. Nu ratați concertele de colinde, care aduc magia sărbătorilor în casele românilor și în inimi.

(AMBIANȚĂ COLINDE)


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragostea gaseste o cale
Drama

Dragostea gaseste o cale

Siddharth, un hotelier, își asumă responsabilitatea de a repara relația dintre independenta sa soție, Roshni, și soacra sa întreprinzătoare, Durga Devi.

vezi detalii
Iubirea invinge
Drama

Iubirea invinge

Anurag Basu și Prerna Sharma par a fi făcuți unul pentru celălalt. Totuși, pentru a putea fi împreună, viața îi supune la multe încercări. Va reuși dragostea să iasă învingătoare?

vezi detalii
Destine ratacite 2
Drama

Destine ratacite 2

Gitanjali Devi îi încredințează lui Simar Bhardwaj sarcina de a găsi o mireasă ideală pentru nepotul ei. Căutarea lui Simar se termină când o întâlnește pe Simar Narayan, care visează să devină o mare cântăreață.

vezi detalii
Omul padurii
Aventura

Omul padurii

Serialul urmărește peripețiile unui pădurar, Pietro Thiene, care este un adevărat om al muntelui și bun cunoscător al naturii. Acesta, însă, ascunde un secret teribil din trecut. Ca alpinist cu experiență, el a asistat la căderea fatidică a soției sale în timp ce încerca să escaladeze un zid provocator.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook