Brazi amplasați sub formă de inimă, în fața Spitalului „Gavril Curteanu” din Oradea



Eveniment în spiritul sărbătorilor de iarnă, organizat de Asociaţia "Sănătatea ta" din Oradea în faţa Spitalului Municipal „Gavril Curteanu”, unitate sanitară suport COVID-19. În acel loc au fost amplasaţi, în formă de inimă, mai mulţi brăduţi împodobiţi, astfel încât să poată fi văzuţi de pacienţii şi cadrele medicale din spital.

CAMELIA PĂSCUI, organizator eveniment „Între pacienți, cadrele medicale și familiile celor care au pierdut lupta cu acest virus este o legătură. Această legătură este ritmul inimii. Am avut susținători prietenii mei de pe Facebook, cei virtuali și cei cunoscuți, s-au strâns 105 brăduți. Am avut ca și parteneri Comanderia templierilor din Oradea și bineînțeles gazdele din această seară conducerea Spitalului Municipal „Gavril Curteanu” Oradea. Ne dorim să transmitem mulțumiri cadrelor medicale care luptă în prima linie, o speranță pentru pacienții care sunt, acum, în saloane sau care sunt acasă și dorim să ținem un moment de reculegere, pentru cei care au pierdut lupta cu boala.”

ALIN SUCIU, medic specialist, Medicină de Urgență „Am venit aici cu foarte mare entuziasm, în semn de recunoștință pentru toți colegii care în toată această perioadă au depus eforturi susținute și au făcut foarte multe sacrificii pentru a veni in slujba cetățenilor și în slujba pacienților pe care i-au gestionat. Nu a fost deloc ușor pentru niciunul din colegii mei, indiferent de funcția pe care o au în spital, fie că vorbim despre medici asistenți, infirmieri, brancardieri, și spun asta și din poziția de medic, dar și din poziția de fost pacient care a fost infectat cu Sarscov 2.”

LIVIU LUPEA, comandant, Comanderia Templieră Oradea „Vrem neapărat să ne adresam sufletului, decât părții material de ajutorare pe care o putem face. Foarte mulți se dau de partea naturală și e bine că se întâmplă. Noi ne gândim acum la sufletele celor care pe de-o parte suferă în spitale și în al doilea rând și nu în ultimul rând, cadrele medicale care se sacrifică pentru a întreține viața celor care sunt în nevoie din cauza bolii necruțătoare."

CĂLIN BARABAȘ, director Îngrijiri, Spitalul „Gavril Curteanu” „Dorim să le mulțumim pe această cale colegilor noștri, pentru efortul pe care l-au depus aici, și această inimă coincide exact cu ziua în care Comisia Europeană prin Comisia Medicamentului, primește vaccinul, îl acceptă ca să-l putem folosi în România și Uniunea Europeană. Sperăm să fie de bun augur și să ducem lupta până la final.”

NICOLAU TEODOR, medic rezident, Spitalul „Gavril Curteanu” „Evenimentul din această seară cred că este un lucru pozitiv pentru spital și pentru ceea ce înseamnă activitate împotriva virusului SARS CoV-2. Activitatea a fost destul de dificilă. A trebuit de multe ori să ne adaptăm pe parcurs, ca să facem fața anumitor provocări pe care nu ne așteptam să le întâmpinăm."

CRISTIAN GORON, administrator, Spitalul „Gavril Curteanu” „În seara asta am încercat să facem un eveniment comemorativ pentru cei care au pierdut lupta cu acel virus nemilos și să aducem un omagiu cadrelor medicale care sunt în linia întâi.”


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Dragostea gaseste o cale
Drama

Dragostea gaseste o cale

Siddharth, un hotelier, își asumă responsabilitatea de a repara relația dintre independenta sa soție, Roshni, și soacra sa întreprinzătoare, Durga Devi.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook