Calcule cu virgulă la Ministerul Educaţiei



Copiii de clasa a VIII-a se pregătesc de simularea probei de Limba română pentru Evaluarea Naţională. E drept, elevii din foarte multe judeţe şi Municipiul Bucureşti au pus burta pe carte de acasă săptămâna aceasta, pentru că din cauza vremii şcolile au fost închise în mai multe zone din România. Un factor care nu a fost luat în calcul de Ministerul Educaţiei. Astfel copiii intră de mâine în febra examenelor deşi mulţi dintre ei nu au putut participa la recapitulări înaintea simulării primului test important din viaţa lor. Lucrurile vor sta însă cu totul altfel înainte de probele din vară.

CĂTĂLINA CINCĂ, reporter
"Spre deosebire de alţi ani, absolvenţii clasei a VIII-a vor da examenul de Evaluare Naţională imediat după încheierea cursurilor. Până anul trecut, elevii mai beneficiau de o săptămână liberă pentru a se putea pregăti. Ei vor avea prima probă, potrivit calendarului examenelor, în 11 iunie, în timp ce ultima zi de şcoală este 8 iunie. Redacţia Naţional TV a adresat o serie de întrebări Ministerului Educaţiei, pentru a lămuri de ce au fost alese aceste date, având în vedere că anul școlar pentru ceilalți elevi se încheie în 16 iunie iar în mod normal, ceilalţi copii se vor afla încă în centre."

Potrivit regulamentelor, în timpul unui examen, fie Evaluarea Națională, fie examenul de Bacalaureat, în interiorul instituției de învățământ au acces doar elevii care susțin examenul, profesorii supraveghetori și cei din comisii. Cum se va proceda cu restul elevilor care, în mod normal, ar trebui să fie prezenți la cursuri?

Răspunsul Ministerului Educaţiei, adresat unuia dintre reporterii noştri, nu a reuşit însă decât să complice lucrurile.

"Evaluarea Națională a elevilor de clasa a VIII-a se desfășoară în centre de examen stabilite de comisiile județene care gestionează și monitorizează acest examen. În cazul în care în aceste centre există elevi care încă au cursuri, programul acestora în zilele în care se desfășoară probele EN VIII se reorganizează după un program aprobat la nivelul Consiliului de administrație al unității de învățământ" spun reprezentanţii Ministerului, care adaugă:

"Profesorii care fac parte din centrele de examen și de evaluare, prin inspectoratele școlare județene, au solicitat descongestionarea calendarului de examene naționale, astfel încât perioadele de evaluare ale diferitelor examene să nu se mai suprapună. De asemenea, un alt aspect luat în calcul privește evitarea pe cât posibil a prelungirii probelor examenelor naționale până în perioadele cu temperaturi ridicate."

Reiese deci că reprezentanţii Ministerului pot prevedea temperaturile ridicate de la jumătatea lunii iunie. Ei ştiu deja că în 11 iunie nu va fi la fel de cald ca în 18 iunie, de exemplu. Totuşi, viscolul prognozat de specialiştii Agenţiei Naţionale de Meteorologie pentru luna februarie nu a fost prevăzut, aşa că la simulare copiii pot participa fără o recapitulare în prealabil. Prin urmare, ne întrebăm dacă dubla măsură aplicată de Ministerul Educaţiei nu ascunde şi alte interese. Vom continua demersul nostru şi în cadrul emisiunii Miezul Problemei, unde vom dezbate principalele probleme cu care se confruntă învăţământul românesc.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Dragostea gaseste o cale
Drama

Dragostea gaseste o cale

Siddharth, un hotelier, își asumă responsabilitatea de a repara relația dintre independenta sa soție, Roshni, și soacra sa întreprinzătoare, Durga Devi.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook