Campania ”Mergem împreună”, lansată de Național FM



Național FM lansează campania „Mergem împreună”! Este vorba de o campanie națională de promovare a transportului în comun, care își propune să aducă, în același loc, respectiv, tramvai, autobuz sau troleibuz, cetățenii și artiștii lor îndrăgiți. Partener în campanie este Societatea de Transport București.

ANDREI CRECI, director general, S.T.B. „Mergem împreună este o campanie în logica tuturor campaniilor pe care STB le promovează de ceva timp pentru a se conștientiza faptul că pentru a alege mijloacele de transport în comun pentru călătorul din București este cea mai bună soluție. Încercăm să determinăm pe toată lumea să folosească acest transport transport public în comun care are avantaje nenumărate.”

OANA PARASCHIV, moderator, Național FM „Mergem împreună, ăsta e mesajul pe care vrem să îl transmitem tuturor. Da, o să ne urcăm și sper să ne urcăm cât mai mulți în mijloacele de transport în comun, ca să mai lăsăm capitala asta și marile orașe ale României să mai respire și noi să nu ne mai văităm că stăm cu orele în trafic și la volan și obosiți și cu nervi.”

MIHAI GĂINUȘĂ, moderator, Național FM „Da, sunt de acord! Urcați cât mai mulți în mijloacele de transport în comun. Noi controlorii suntem pregătiți pentru voi. Biletul la control, dragă Oana!”

OANA PARASCHIV, moderator, Național FM „Cartela la control, dragă Mișu, că am evoluat. O să fim alături de voi în orice autobuz sau tramvai vă urcați și o să ne vedeți și pe noi, pentru că nu doar în frecvențe o să ne auziți, ci o să ne și vedeți acum.”

LIVIU ZORILĂ, reprezentant, Asociația Edit „Suntem foarte bucuroși că ne-am alăturat acestei campanii, noi ducem lupte grele în acest domeniu al educației rutiere și al traficului rutier. Sperăm ca prin intermediul acestei campanii să convingem cât mai mulți oameni să folosească mijloacele de transport în comun pentru că într-un oraș în care cetățenii folosesc transportul în comun este și u oraș civilizat, dar și mult mai sigur.”

Artiștii s-au alăturat inițiativei cu inima deschisă. Mai întâi, au participat la o ședință foto, pentru a realiza afișul campaniei ce poate fi văzut în toate mijloacele de transport în comun. De asemenea, au înregistrat spoturi audio ce se vor auzi în boxele autobuzelor, tramvaielor și troleibuzelor.

ADRIAN ENACHE, artist „O idee excepțională lansată de Național FM, ce ar fi, stimați bucureșteni să lăsăm măcar pentru o zi mașinile acasă și să călătorim exact ca în copilărie. Să mergem o zi cu microbuzul, cu troleibuzul, cu autobuzul. Să vedeți ce frumos e. Farmecul și nostalgia copilăriei. Sunt Adrian Enache și mă alătur acestei campanii frumoase.”

CRISTI MINCULESCU, artist „Foarte mișto! Chiar și din titlu, are o trimitere extraordinar de mișto, frumoasă și sunt sigur că mulți vor marșa la sloganul acestei campanii în a lăsa mașina măcar o zi pe săptămână acasă chiar și pentru sănătatea lor. Chiar foarte mișto, mă bucur mult că sunt aici.”

DIANA ENACHE, artistă  „Campania mi se pare foarte bună, mai ales pentru vremurile pe care noi le trăim și mai ales pentru București, unde am făcut o oră și jumătate, astăzi, drum pe care puteam să îl parcurg în 25 de minute cu metroul. Mi se pare foarte, fparte bună, mai ales că noi nu facem sport cât ar trebui, ala că ne mai forțează să mergem dintr-o stație în alta.”

RALUCA BURCEA, artistă „E foarte tare campania asta! Cred că o așteptam. Ar fi frumos să avem un București mult mai aerisit din punct de vedere al traficului, cu toții întâmpinăm astfel de probleme. Este o campanie interesantă și o susțin cu toată inima.”

ȘTEFAN STAN, artist „Mi se pare foarte curajoasă și sper să se țină cont. Adică ar conta foarte tare ca din trei membrii ai familiei care au câte o mașină fiecare, doi să renunțe, măcar doi. Și să meargă cu autobuzul.”

ANTONIO PASSARELLI, maestru bucătar ”Tu te duci la Roma, crezi că circuli cu mașina? Absolut nu! La Milano la fel, adică vorbesc de zona centrală. Este super ok transportul public.”

CORINA CHIRIAC, artistă „Mi se pare extraordinar ca artiști și public deopotrivă să ne aflăm în acelaș autobuz și la propriu și la figurat. Și pentru că se apropie sărbătorile vreau să urez tuturor La mulți ani! Să avem cu totții o călătorie de viață fericită.”

Şoferii din Bucureşti au parte de cele mai grele dimineţi în trafic. Petrec cu 89% mai mult timp, adică 27 de minute în plus, la fiecare 30 de minute de rulat în trafic, la orele de vârf din cursul dimineţii faţă de orele din restul zilei, conform unui studiu realizat de compania TomTom pentru anul 2018. La nivel European, cele mai aglomerate cinci oraşe sunt Moscova, Istanbul, Bucureşti, Sankt Petersburg şi Kiev.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste si ura
Drama

Dragoste si ura

Serialul “Dragoste si ura” urmareste povestea fascinanta a doua tinere, prietene apropiate, care provin din clase sociale diferite: Ichcha, fiica unei menajere, si Tapasya, fiica unei familii instarite.

vezi detalii
Destine ratacite
Drama

Destine ratacite

Serialul se concentrează pe viețile a două surori, Simar și Roli. Căsătorite cu Prem și Siddhart, acestea devin nurorile perfecte ale casei Bharadwaj. Ele sunt mereu pregătite să rezolve orice probleme care apar și să se lupte cu orice rău care încearcă să atace în vreun fel familia.

vezi detalii
Veterinarul
Drama

Veterinarul

Drama îşi desfăşoară acţiunea în timpul dinastiei Joseon. Un om care se naște sărac, începe prin a fi medic veterinar, îngrijind cai, apoi devine medic regal și primul chirurg cu practici orientale.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook