Campanie de donare de sânge, în centrele de transfuzii



O campanie naţională de conştientizare şi educare a populaţiei privind donarea de sânge se desfășoară până la sfârșitul săptămânii, la centrele de transfuzie din toată țara. Din fericire oamenii au reacționat, în urma îndemnului, și au venit să doneze sânge de la primele ore ale dimineții.

CORINA POSEA, medic hematolog, Centrul de Transfuzie Sanguină București "E o campanie de promovare în rândul rockerilor și toate campaniile de promovare ale donării sunt foarte bine venite pentru că sângele e o necesitate de care e nevoie tot timpul în spitale și noi le mulțumim foarte mult donatorilor care au acceptat, fie că sunt rockeri, fie că au alte hobby-uri. Îi așteptăm să doneze tot timpul la centrele noastre de transfuzie din București și din țară."

VOX "- Consider că e minimul a ceea ce putem face pentru aproapele nostru și dacă noi am fost înzestrați cu sănătate, să îi ajutăm și pe cei mai puțin norocoși. - Ai mai donat până acum? - Da, este cred a cincea oară când donez."

VOX "- E ceea ce pot face ca să ajut și îmi doresc să ajut oamenii din jurul meu și nu e nimic greu. E ceva ce poate face oricine până la urmă. - Ai mai donat până acum sânge? - Da, de mai multe ori."

CĂTĂLINA CINCĂ, reporter "Sute persoane cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani au venit, astăzi, să doneze sânge în cadrul campaniei ”România are sânge de rocker”. Donatorii au venit sa-i sprijine pe cei bolnavi, mai ales că în spitalele din România este o nevoie acută de sânge.

In Romania, 1 din 10 pacienți are nevoie de sânge, însă multe intervenții chirurgicale ajung să fie amânate din cauza deficitului de sânge. România se plasează pe ultimele locuri în Europa la numărul donatorilor: doar 1.7% dintre români donează, în comparație cu 10% - danezi, 9% - britanici și 8% - olandezi. În primul trimestru al anului 2019, la Centrul de Transfuzie Sanguină București, s-au înregistrat cu peste 1.100 mai puțini donatori decât în aceeași perioadă din 2018.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Dragostea gaseste o cale
Drama

Dragostea gaseste o cale

Siddharth, un hotelier, își asumă responsabilitatea de a repara relația dintre independenta sa soție, Roshni, și soacra sa întreprinzătoare, Durga Devi.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook