Cascada Bigăr, prăbușită din cauze naturale



Cascada Bigăr, renumită în toată lumea pentru frumusețea ei, s-a prăbuşit. Reprezentanții Romsilva susțin că incidentul s-a produs din cauze naturale. Cascada s-a format, în timp, prin depunerea carbonatului de calciu din apele Izbucului Bigăr, care a fost acoperit de un covor de mușchi. Carbonatul de calciu pietrifică acest covor de mușchi, care se regenerează cu noi straturi de mușchi vii, astfel încât o cascadă de acest tip crește permanent în dimensiuni. Cascada Bigăr a atins dimensiuni considerabile ca greutate și volum și a cedat sub propria greutate, explică specialiștii Romsilva. Explicația vine după o declarație a activistului de mediu Mircea Jumanca, în care a susținut că prăbușirea cascadei ar fi fost provocată de captarea apei de către o păstrăvărie din apropiere.

ALEXANDRA VLAD, reporter ”Reprezentanții Romsilva au precizat că nu se va interveni pentru refacerea cascadei, ci va fi lăsată să se refacă natural. Căderea de apă se va regenera, astfel, prin depunerea unor noi straturi de mușchi pietrificat. De altfel, în zona cascadei Bigăr există urme ale unor surpări precum cea de acum, produse în trecut.”

Situată pe Valea Minișului, în Parcul Naţional Cheile Nerei -Beuşniţa, cascada Bigăr era una dintre atracțiile turistice ale zonei. În 2013, cascada Bigăr a fost inclusă, pe primul loc, într-un top al cascadelor unicat. În urmă cu patru ani, a fost reamenajată pentru turiști, aici existând un traseu special construit pentru a putea fi admirată de aproape.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Dragostea gaseste o cale
Drama

Dragostea gaseste o cale

Siddharth, un hotelier, își asumă responsabilitatea de a repara relația dintre independenta sa soție, Roshni, și soacra sa întreprinzătoare, Durga Devi.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook