Câștigul salarial mediu brut, scăzut în ianuarie



Câştigul salarial mediu net la nivel naţional a scăzut, în luna ianuarie, cu 54 de lei faţă de luna precedentă! Cel puțin așa rezultă din datele publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică. În prezent, câştigul salarial mediu net, care include atât salariile, cât şi bonusurile sau tichetele de orice tip pe care le primesc angajaţii, a ajuns la 2.300 de lei, adică echivalentul a 511 euro. Ritmul anual de creştere a salariilor înregistrat în ianuarie 2017 este unul record, după noiembrie 2008. În decembrie 2016, salariul mediu net a ajuns la circa 2.350 lei. Şi câştigul mediu brut a crescut până la aproape 3.260 lei în aceeaşi perioadă. O lună mai târziu, în ianuarie, câştigul mediu brut a coborât la circa 3.170 lei. Este al doilea cel mai mare câştig brut mediu din istorie, de care au beneficiat angajaţii români, după cel din luna decembrie a anului trecut.

ALEXANDRU VLĂDESCU, reporter "Creşterea salariilor a fost stimulată prin măsuri guvernamentale, în condiţiile în care, de la 1 mai 2016, salariul minim brut pe economie a fost majorat de guvern, de la 1.050 lei, până la 1.250 lei. De asemenea, Guvernul a majorat salariille bugetarilor, măsură care continuă şi în acest an."

O nouă creștere a lefurilor este înregistrată în luna februarie, în condiţiile în care salariul minim brut pe economie a fost majorat, de la 1 februarie, cu 16%, de la 1.250 lei la 1.450 lei. Sectoarele în care s-au înregistrat majorări salariale sunt fabricarea produselor din tutun, asigurări şi fonduri de pensii, it, activităţi de editare şi transporturi aeriene.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Sandokan, Tigrul Malaeziei
Aventura

Sandokan, Tigrul Malaeziei

La sfarsitul secolului al XIX-lea, Sandokan, fiul regelui detronat si ucis al Malaysiei, strange in jurul sau o mana de prieteni credinciosi si devine cel mai temut pirat al marilor Orientului.

vezi detalii
Dragoste si ura
Drama

Dragoste si ura

Serialul “Dragoste si ura” urmareste povestea fascinanta a doua tinere, prietene apropiate, care provin din clase sociale diferite: Ichcha, fiica unei menajere, si Tapasya, fiica unei familii instarite.

vezi detalii
Suflete tradate
Drama

Suflete tradate

“Suflete tradate” spune povestea fascinanta a doua verisoare, Rashi si Gopi, complet diferite una de cealalta, care, in urma casatoriei, locuiesc in aceeasi casa, impreuna cu familia extinsa.

vezi detalii
Comerciantul
Drama istorica

Comerciantul

Mulți oameni măreți au avut începuturi modeste. Spre finalul tumultuoasei Dinastii Joseon, Chun Bong Sam este un negustor ambulant care a moștenit conducerea unui grup comerciant în dificultate.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook