Ceasul lui Ceaușescu, scos la licitație



Ceasul de mână al lui Nicolae Ceaușescu și alte obiecte din colecția sa privată, plus o mașină veche de aproape 100 de ani, se numără printre noile atracții de la Palatul Cesianu-Racoviță. Din noua colecție de 112 ceasuri care se află la galeria de artă figurează, în mod inedit, pentru prima dată într-o licitație publică, unul dintre ceasurile personale ale lui Nicolae Ceaușescu: un ceas rusesc, model rusesc, de mână, care a fost purtat de fostul președinte, însoțit de certificatul de autenticitate emis de R.A.P.P.S. în anii 1990, cu prilejul vânzării acestuia. Acest ceas, cotat drept elegant în vremea lui de glorie, varianta de lux, produs de o fabrică de ceasuri cu care sovieticii se mândreau, înființată în 1930 la Moscova de către Stalin, a început să fie produs în 1964. Ceasul ar fi putut fi făcut cadou lui Nicolae Ceaușescu de către Leonid Brejnev, secretarul general al partidului comunist al URSS, în anii 1970. La expoziție se află și câteva automobile, ce pot fi admirate, la liber, de toți vizitatorii. Printre acestea: automobilul Austin Seven Ruby Coupe, în starea originală, din 1935, foarte bine întreținut, complet funcțional, cu un interior din piele de culoare verde. Mașina deține și atestat de vehicul istoric și are un preț de pornire al licitației de 5.000 de euro, fiind vorba despre un model care a fost "piatră de temelie" pentru multe mărci auto.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii
Anupamaa
Drama

Anupamaa

Anupamaa a sacrificat mult pentru a deveni o soție loială, o noră devotată și o mamă iubitoare. Dar a primit, în schimb, doar lipsă de respect din partea tuturor. După ce realizează situația în care se află, Anupamaa decide să-și trăiască viața în condițiile ei.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook