Cercetați pentru trafic de droguri



Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii, au documentat activitatea infracțională a două persoane, de 17 și 24 de ani, cercetate pentru trafic de droguri de risc, în formă continuată. Din probatoriul administrat a reieșit faptul că, începând cu vara anului 2025, tânărul de 24 de ani, în mod repetat, ar fi pus la dispoziția celeilalte persoane cercetate de 17 ani, diferite cantități de cannabis, pe care acesta fie le-ar fi pus la dispoziția altor trei minori, cu vârste cuprinse între 13 și 15 ani, ori le-ar fi consumat împreună cu ei. Au fost puse în executare 3 mandate de percheziție domiciliară, în localitatea Cenei, din județul Timiș, în urma cărora, în locuința tânărului de 24 de ani, au fost descoperite și ridicate aproximativ 110 grame de cannabis, un grinder, un cântar electronic, precum și alte mijloace de probă. Cele două persoane, de 17 și 24 de ani au fost reținute. Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi Timișoara.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Omul padurilor
Aventura

Omul padurilor

Serialul urmărește peripețiile unui pădurar, Pietro Thiene, care este un adevărat om al muntelui și bun cunoscător al naturii. Acesta, însă, ascunde un secret teribil din trecut. Ca alpinist cu experiență, el a asistat la căderea fatidică a soției sale în timp ce încerca să escaladeze un zid provocator.

vezi detalii
Anupamaa
Drama

Anupamaa

Anupamaa a sacrificat mult pentru a deveni o soție loială, o noră devotată și o mamă iubitoare. Dar a primit, în schimb, doar lipsă de respect din partea tuturor. După ce realizează situația în care se află, Anupamaa decide să-și trăiască viața în condițiile ei.

vezi detalii
DRAGOSTE DE SOACRA
Drama

DRAGOSTE DE SOACRA

Talentată dar timidă, Gopika nu reușește să se ridice la înălțimea așteptărilor soțului ei. Când își găsește un mentor în persoana soacrei sale, Meethila, lucrurile iau o altă întorsătură.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook