Circulație feroviară îngreunată, din cauza furturilor de relee pe calea ferată



Furt de componente de pe calea ferată, între Fundulea și Sărulești! Circulaţia feroviară pe magistrala Bucureşti-Constanţa s-a desfăşurat cu dificultate, duminică dimineaţă, iar trenurile au acumulat întârzieri mari, din cauza dispariției a 46 de relee. Hoții au devastat și dulapurile instalațiilor de dirijare.

ROXANA DUMITRICĂ, reporter "Potrivit unui comunicat CFR, circulaţia feroviară pe relaţia Fundulea - Săruleşti s-a desfăşurat, de la ora 8.00, în condiţii speciale, fiind dirijată pe bază de comandă telefonică. În comunicat se mai precizează că, până au fost înlocuite componentele sustrase, trenurile înscrise în circulație au acumulat întârzieri de 10 -20 de minute pe segmentul afectat."

Circulaţia feroviară a fost reluată în condiţii normale începând cu ora 09.30, odată cu finalizarea lucrărilor de înlocuire a releelor furate. Potrivit legii, achiziționarea materialelor feroase și neferoase, utilizate în activitatea feroviară, este interzisă și constituie contravenție sancționată cu amendă de la 20.000 lei la 40.000 lei. Cei care săvârșesc această contravenție vor achita, pe lângă amenda contravențională și un tarif cu titlu de tarif de despăgubire, în cuantum egal cu valoarea elementelor feroviare în cauză și a manoperei aferente. Un furt asemănător a avut loc în urmă cu două săptămâni, pe rutele Lehliu - Săruleşti pe Magistrala Bucureşti-Constanţa, şi Călineşti - Goleşti, pe tronsonul Titu-Goleşti. Hoții au devastat, atunci, dulapurile instalaţiilor de dirijare şi au furat 50 de relee, între Lehliu şi Săruleşti. În plus, au tăiat cablul de alimentare a instalaţiei de dirijare a traficului între Călineşti şi Goleşti. La momentul respectiv, a fost demarată o anchetă, iar polițiștii au pornit în căutarea hoților. Se pare, însă, că aceștia nu au fost identificați și acționează, în continuare, nestingheriți.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Dragostea gaseste o cale
Drama

Dragostea gaseste o cale

Siddharth, un hotelier, își asumă responsabilitatea de a repara relația dintre independenta sa soție, Roshni, și soacra sa întreprinzătoare, Durga Devi.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook