Cluburi pentru seniori



Vârsta a treia poate fi frumoasă, în mijlocul prietenilor. Dorința de socializare îi determină pe tot mai mulți seniori să se reunească în cluburile puse la dispoziție de autorități. În Sectorul 6, cele două centre deschise sunt foarte solicitate.

CIPRIAN CIUCU, primar, Sector 6

"Principalele nevoi pe care le au seniorii sunt cele de socializare, să iasă din casă, să se ducă undeva și să facă niște activități. Vă dați seama mai ales iarna când este frig nu au unde să meargă, iar câteodată, singuratatea este chiar foarte grea și câteodată ucigătoare și din acest motiv am decis ca să deschidem mai multe centre pentru seniorii din Sectorul 6, unde vin, stau câteva ore, socializează, joacă remi, șah, cărți sau chiar fac anumite activități culturale."

OANA PORFIR, reprezentant, DGASPC

"Au un program de la ora 9.00 la ora 16.00 în fiecare zi, este un program de socializare, vin se împrietenesc, fac tot felul de activități, cum ar fi curs de teatru, curs de pictură, curs de calculatoare, jocuri de societate, se împrietenesc, socializează, este foarte benefic pentru dânșii, primesc o gustare."

"Pictură, jucăm remi, table, sah, foto.

–Vă plac activitățile de aici?
-Foarte mult, pentru că am unde să vin să joc un remi, o tablă și acasă te plictisești, e mai bine aici că suntem mai mulți."

"Vin aproape în fiecare zi și îmi place foarte mult că ne mai ia și nouă din plictiseală, avem o activitate, avem unde să mergem, adică e ceva foarte, foarte util pentru noi pensionarii, e foarte bine."

 "- Cât de des veniți?
– Aproape în fiecare zi .
-V-ați făcut prieteni aici? - Eiiii, cum să nu, și e normal că dacă ne cunoaștem, ne facem prieteni, nu."

În Sectorul 6 al Capitalei sunt deschise două Centre pentru Seniori, unul pe Bulevardul 1 Mai nr.15 - Clubul Seniorilor "I.L. Caragiale", iar cel de-al doilea pe Bulevardul Timisoara nr.73 - Clubul seniorilor "Mihail Sadoveanu". În aceste centre sunt înscrise peste 500 de persoane, iar cel de pe Bd. 1 Mai și-a crescut capacitate cu 50%. În viitor în Sectorul 6 al Capitalei se va deschide un nou Centru pentru Seniori, în zona Virtuții.

CIPRIAN CIUCU, primar, Sector 6

"Vara, bineînțeles avem un program pentru sănătate în care fac mișcare, în parcurile din Sectorul 6, care în acest moment arată foarte bine și vom continua cu acest program pentru seniori, vom mai deschide și alte centre, unul va fi deschis chiar în curând în zona Virtuții, unde era înainte sediul pentru Taxe și Impozite Locale, deci despre asta este vorba, despre a avea un loc în care să mergi, să socializezi, să interacționezi și să îți faci practic bătrânețea mai ușoară, să îți faci prieteni și să te menții activ, este foarte important pentru cetățenii noștri seniori să se mențină cât mai mult timp activi.

Seniorii din Sectorul 6 ai Capitalei spun că așteaptă cu nerăbdare vara pentru a ieși la activități în aer liber.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Dragostea gaseste o cale
Drama

Dragostea gaseste o cale

Siddharth, un hotelier, își asumă responsabilitatea de a repara relația dintre independenta sa soție, Roshni, și soacra sa întreprinzătoare, Durga Devi.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook