Cocerte, pe Insula Fundeni



Se anunță show de zile mari, pe Insula de pe Lacul Fundeni ,începând cu data de 17 iulie! Artiști importanți vor urca pe scena amplasată pe insulă, spre încântarea celor care au simțit lipsa concertelor, în perioada pandemiei. Deocamdată, organizatorii muncesc de zor la amenajarea scenei și a spațiului pentru spectatori, pentru că totul să iasă ca la carte.
 
MARIUS CHINA, organizator ”Weekendul ăsta va fi Ducu Bertzi, vineri, sâmbătă vor fi Iris, Nelu Dumitrescu, duminică cei de la Azur. Sâmbătă dimineață vor fi cei de la Țiți Pop cu un spectacol destinat copiilor, duminică dimineață va fi galeria Boomboom cu un spectacol destinat copiilor și multe alte surprize.”

Pentru că traversăm o perioadă destul de dificilă, marcată de restricții, organizatorii vor aplica și măsuri de prevenire a răspândirii coronavirusului. De asemenea, fumătorii vor avea spații special amenajate.

MARIUS CHINA, organizator ”Măsurile cred că se pot vedea și aici. Este o suprafață pe care ar putea avea lejer loc 10.000 de spectatori, iar acum este o suprafață destinată doar pentru maximum 500 de spectatori. Vor fi benzi care vor delimita fiecare zonă în parte.” 

Seria concertelor de pe Insula Fundeni începe vineri seară, la ora 20.30, cu spectacolul susținut de Ducu Bertzi, și se va încheia duminică, cu spectacolul trupei Azur, care va începe la 20:30. Biletele la concerte pot fi achiziționate online. Parteneri media ai evenimentelor muzicale de pe Insula Fundeni sunt Național TV, Național 24 PLUS, Favorit TV și Național FM.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Dragostea gaseste o cale
Drama

Dragostea gaseste o cale

Siddharth, un hotelier, își asumă responsabilitatea de a repara relația dintre independenta sa soție, Roshni, și soacra sa întreprinzătoare, Durga Devi.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook