Stirile National TV
Cod galben de ger
Ninsori și ger puternic, în România! În mai multe județe și în Capitală s-a depus strat consistent de zăpadă. Circulaţia se desfășoară în condiţii de iarnă pe autostrăzile A1 Bucureşti - Râmnicu Vâlcea şi A2 Bucureşti - Constanţa, iar pe drumurile din 15 judeţe s-a intervenit cu utilaje de deszăpezire. Și traficul aerian pe aeroporturile Henri Coandă și Băneasa Aurel Vlaicu din Capitală se desfăşoară în condiţii de iarnă, conform programului de zbor. Potrivit Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, se intervine constant cu 58 de utilaje proprii, pentru menţinerea suprafeţelor de mişcare în condiţii optime de operare, astfel încât aeronavele să aterizeze şi să decoleze în siguranţă. Unele zboruri pot înregistra, punctual, întârzieri generate de necesitatea degivrării aeronavelor. După ninsori, vremea se răcește și mai tare, în toată țara. Administrația Națională de Meteorologie a emis cod galben de ger pentru Capitală și 28 de județe din jumătatea de est a țării, valabil până marți dimineață. În aceste zone vor fi temperaturi cu 7...9 grade mai mici decât cele normale pentru această perioadă, cu valori maxime ce se vor încadra între -9 și -3 grade Celsius. Cel mai frig va fi în nordul Moldovei, până spre -15 grade, unde gerul va persista și pe parcursul zilei. Noaptea va fi ger puternic, astfel că temperaturile minime se vor încadra între -20 și -8 grade Celsius. De asemenea, până miercuri dimineața este în vigoare o informare meteorologică de ger valabilă în toată țara. De joi, vremea se încălzeşte brusc, cu temperaturi pozitive chiar şi în timpul nopţii, iar meteorologii avertizează asupra fenomenului de topire a zăpezilor şi de formare a poleiului.







