Stirile National TV
Combaterea ”propagandei toxice”
România exportă electricitate și gaze naturale în Republica Moldova pe baze comerciale și numai după acoperirea nevoilor noastre proprii. Este precizarea transmisă de ministrul Energiei, Sebastian Burduja, cu scopul de a combate ”propaganda toxică”, în contextul rostogolirii, pe rețelele de socializare, a teoriei conform căreia țara noastră livrează electricitate și gaze către Republica Moldova în detrimentul nevoilor naționale. Situația din Moldova vine în contextul în care centrala care asigură cea mai mare parte a energiei din Republica Moldova, cea de la Cuciurgan din Transnistria, funcționa exclusiv cu gaze din Rusia, livrate prin Ucraina. Pe 31 decembrie 2024, acordul dintre Ucraina și Rusia privind tranzitul de gaze a expirat, iar partea ucraineană a anunțat că exclude o prelungire a înțelegerii. ”Rusia a folosit energia ca armă de șantaj timp de decenii, amenințând mereu cu închiderea robinetului. Și continuă să facă asta. Cei care visează la gazul ieftin rusesc să țină cont că libertatea nu are preț. Iar fără independență energetică nu poate exista nici libertatea, nici securitatea unei țări”, a notat Sebastian Burduja pe pagina sa de Facebook. ”Exporturile de energie electrică și gaze naturale se fac din România în Republica Moldova pe baze comerciale, în condițiile legii. Sprijinul pe care îl acordăm este numai în limita volumelor disponibile DUPĂ acoperirea nevoilor noastre proprii”, a punctat șeful Energiei.