Condițiile privind desfășurarea noului an școlar, stabilite de Ministerul Educației



În sfârșit, autoritățile au stabilit condițiile privind începerea anului școlar! Ministrul Educației, Monica Anisie a dat asigurări, astăzi, că a pregătit revenirea elevilor la școală în condiții de siguranță. Ea a precizat că se va deschide un portal intitulat educațiacontinuă.edu.ro, unde elevii și părinții pot găsi informațiile necesare cu privire la noul an școlar. Anisie spune au fost identificate soluții în ceea ce privește desfășurarea procesului educațional, dar și în ceea ce privește măsurile sanitare impuse, în actuala situație epidemiologică. Astfel, au fost puse la punct ghiduri, organizate pe fiecare nivel de învățământ, de la educația timpurie, până la învățământul vocațional, profesional și tehnic și, nu în ultimul rând, învățământul special. Totodată, au fost create repere metodologice, care vin în sprijinul profesorilor.

MONICA ANISIE, ministrul Educației „Astfel, profesorii vor putea reduce decalajele în ceea ce privește modalitatea de predare din timpul suspendării cursurilor. Prin urmare, pot face o analiză referitoare la ceea ce aveau în planificarea calendaristică, realizată înainte de suspendare cursurilor, ce anume s-a predat în timpul suspendării cursurilor și ceea ce elevul a reținut în perioada în care învățământul s-a mutat în spațiul online.” 

Anisie susține că sunt prevăzute măsuri prin care cadrele didactice se pot concentra asupra elevului și nu pe birocrație. La rândul lui, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat că declarația pe propria răspundere a părinților, extrem de controversată în ultimul timp, a fost eliminată, iar triajul epidemiologic se va face observațional.

NELU TĂTARU, ministrul Sănătății „Nu va mai fi acea declarație pe proprie răspundere, urmând ca fiecare dintre noi să avem acel triaj observațional, din informarea părintelui sau observarea elevului, precum și adaptarea sau nu după un triaj epidemiologic, cu exsitența unui personal medical calificat. Fiecare din acești elevi, va fi însoțit în toată această perioadă, iar nicio decizie nu va fi luată fără să aibă acordul părintelui. Copiii de la grădiniță, pâna la 5 ani, nu vor purta mască. Regulile impuse, în condițiile unei pandemii, le vom respecta în funcție de fiecare scenariu în parte. Vrem și considerăm că cele mai multe școli desfășoară o activitate într-un scenariu 1, ceea ce este de dorit, dar rămane la latitudinea și liberatea, adapării celor 3 scenarii la fiecare unitate școlară.” 

Ministrul Sănătății a mai precizat că menținerea distanței este, în continuare obligatorie, și că este nevoie de culoare de siguranță și de o decalare a programului pentru clasele primare. Tătaru a menționat că pe 7 septembrie va fi prezentată situația fiecărei școli, iar, pe 10 septembrie, consiliile de administrație vor comunica în ce mod au decis să înceapă școala.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Dragostea gaseste o cale
Drama

Dragostea gaseste o cale

Siddharth, un hotelier, își asumă responsabilitatea de a repara relația dintre independenta sa soție, Roshni, și soacra sa întreprinzătoare, Durga Devi.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook