Conjurația proxeneților



Val de percheziții, începând de joi-dimineață, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, proxenetism și spălare de bani! Procurorii DIICOT și polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate - Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, au pus în aplicare 24 de mandate de percheziție domiciliară, în București și în județele Constanța, Ilfov, Ialomița. Conform probatoriului, începând cu anul 2018, patru suspecți au constituit, în București, o grupare de criminalitate organizată, la care au aderat, în timp, alți membri. Scopul era acela de a câștiga bani din exploatarea unor tinere obligate să se prostitueze într-un club de noapte din Sectorul 5. Până în luna februarie a acestui an, zeci de tinere au fost recrutate, prin intermediul paginii de internet a clubului, dar și prin intermediul unor anunțuri pe rețelele de socializare. Fetele, care proveneau din medii vulnerabile, erau mințite că vor dansa în club. În realitate, după angajare, erau obligate să se prostitueze. Pentru a le controla cât mai strict, suspecții au perfecționat un sistem de evidență a clienților și a sumelor de bani încasate, care cuprindea inclusiv sancțiuni pentru victimele care nu își atingeau ținta impusă de clienți. Prin exploatarea fetelor, membrii grupării au obținut foloase materiale în valoare de peste 19.500.000 lei, precum și sume mari în numerar. Banii proveniți din exploatarea fetelor erau transferați sub diferite forme, în conturile unei fundații. Ulterior, erau transferați în conturile unor firme controlate de aceeași grupare infracțională.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Omul padurilor
Aventura

Omul padurilor

Serialul urmărește peripețiile unui pădurar, Pietro Thiene, care este un adevărat om al muntelui și bun cunoscător al naturii. Acesta, însă, ascunde un secret teribil din trecut. Ca alpinist cu experiență, el a asistat la căderea fatidică a soției sale în timp ce încerca să escaladeze un zid provocator.

vezi detalii
Anupamaa
Drama

Anupamaa

Anupamaa a sacrificat mult pentru a deveni o soție loială, o noră devotată și o mamă iubitoare. Dar a primit, în schimb, doar lipsă de respect din partea tuturor. După ce realizează situația în care se află, Anupamaa decide să-și trăiască viața în condițiile ei.

vezi detalii
DRAGOSTE DE SOACRA
Drama

DRAGOSTE DE SOACRA

Talentată dar timidă, Gopika nu reușește să se ridice la înălțimea așteptărilor soțului ei. Când își găsește un mentor în persoana soacrei sale, Meethila, lucrurile iau o altă întorsătură.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook