Consecințele ignorării pericolului, la mare



Marea Neagră face victime. Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Trei bărbați s-au înecat sâmbătă, după ce au intrat în apă, deși pe plaje era arborat steagul roșu, din cauza vântului puternic și al mării agitate. Din păcate, unii turiști au ignorat pericolul, iar consecința a fost tragică. Pe plaja Delta din stațiunea Jupiter, un bărbat, în vârstă de 35 de ani, și doi copii au intrat în apă, unde au fost prinși de curenții puternici, care i-a tras spre larg. Împreună cu salvamarii, turiștii care se aflau pe plajă au făcut un lanț uman și au intrat în mare, pentru a-i salva. Au reușit să îi aducă la mal, dar bărbatul era în stop cardio-respirator și măsurile de resuscitare aplicate de cadrele medicale nu au dat rezultate. În stațiunea Saturn, un bărbat de 50 de ani și doi copii au fost scoși din mare, în zona punctului de prim ajutor. Copiii au fost salvați, dar pentru bărbat nu s-a mai putut face nimic și a fost declarat decedat. Pe plaja Novum din Olimp, un bărbat, tot de 50 de ani, a fost scos din apă de către turiști, dar era în stop cardio-respirator și nu a putut fi resuscitat. Salvamarii spun că zilnic au intervenții pentru salvarea turiștilor care intră în valuri, deși steagul roșu care avertizează asupra pericolului este arborat. Ei mai spun că, atunci când le spun turiștilor că își pun viața în pericol când intră în marea agitată, primesc în schimb admonestări și chiar injurii. ”Când steagul roșu este sus, marea nu iartă! Colegii noștri sunt pe plajele din sudul litoralului, unde sprijină activitatea salvamarilor și recomandă turiștilor să respecte indicațiile acestora. Vă rugăm să fiți responsabili. Viața voastră și a celor dragi este mai importantă decât o baie în mare”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Constanța.


Recomanda prietenilor tai

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Omul padurilor
Aventura

Omul padurilor

Serialul urmărește peripețiile unui pădurar, Pietro Thiene, care este un adevărat om al muntelui și bun cunoscător al naturii. Acesta, însă, ascunde un secret teribil din trecut. Ca alpinist cu experiență, el a asistat la căderea fatidică a soției sale în timp ce încerca să escaladeze un zid provocator.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii
Anupamaa
Drama

Anupamaa

Anupamaa a sacrificat mult pentru a deveni o soție loială, o noră devotată și o mamă iubitoare. Dar a primit, în schimb, doar lipsă de respect din partea tuturor. După ce realizează situația în care se află, Anupamaa decide să-și trăiască viața în condițiile ei.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook