Stirile National TV
Controale la nivel național
Amenzi de aproape 4 milioane de lei, în urma controalelor făcute de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor. Peste 1.600 de operatori economici din întreaga țară au fost verificați, iar comisarii ANPC au găsit numeroase nereguli. Controalele s-au desfășurat în perioada 7-11 septembrie și au vizat, printre altele, siguranța produselor comercializate, respectarea legislației din domeniul alimentar și condițiile în care sunt prestate serviciile. În urma verificărilor, ANPC a aplicat 1.102 amenzi contravenționale, în valoare totală de peste 3,98 milioane de lei, dar și 606 avertismente. Comisarii au dispus și oprirea definitivă de la comercializare a unor produse neconforme, în valoare de aproximativ 115.000 de lei. Alte produse, în valoare de 2,55 milioane de lei, au fost oprite temporar de la comercializare. Printre neregulile descoperite s-au numărat produse expirate sau depreciate, etichete incomplete ori netraduse în limba română, lipsa avertismentelor și a informațiilor privind compoziția sau țara de proveniență. În cazul unor operatori economici, inspectorii au găsit spații neigienizate, agregate cu urme de rugină, pavimente deteriorate și ustensile neconforme în zonele de gătit. Au fost descoperite inclusiv produse preparate păstrate la temperaturi necorespunzătoare și urme de mucegai în spațiile destinate preparării alimentelor. În opt cazuri, ANPC a dispus oprirea prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor constatate.







