Copiii, victimele celor care se ocupă cu pornografia infantilă



Tot mai mulţi copii sunt şantajaţi să facă înregistrări cu conţinut sexual! Semnalul de alarmă vine din partea procurorilor DIICOT. În raportul de bilanţ al instituţiei pe anul 2017 se spune că, deşi cele mai multe materiale video sau fotografice de exploatare sexuală a copiilor sunt produse de adulți, sunt cazuri în care copiii au ajuns să se filmeze singuri în ipostaze compromițătoare, în urma unor acțiuni de constrângere sau șantaj.

ROXANA DUMITRICĂ, reporter "Potrivit raportului DIICOT, pe fondul obținerii facile a unor câștiguri importante, se remarcă propagarea aplicațiilor care oferă servicii de tip livestreaming și implicarea minorilor de vârste tot mai fragede în astfel de activitățI".

Pe de altă parte, procurorii DIICOT precizează că anul 2017 a adus și soluționarea unuia dintre cele mai mediatizate cazuri de șantaj urmat de sinuciderea victimei, finalizat prin eforturile concertate ale autorităților judiciare din România și Irlanda de Nord. Este vorba de cazul lui Ronan Hughes, de 17 ani, care, pe 5 iunie 2015, s-a împuşcat în cap, după ce mai multe fotografii compromițătoare cu el au fost trimise online prietenilor săi apropiați. Cel care l-a şantajat a fost un timişorean de 32 de ani. În august anul trecut, acesta a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Timisoara la patru ani de inchisoare pentru santaj si pornografie infantilă. În ceea ce priveşte dosarul Balena Albastră, acesta a fost clasat de procurorii DIICOT Brasov. Oamenii legii au stabilit că elevii care ar fi fost implicati in acest joc si care s-au sinucis in anul 2017 nu au avut legătură cu acesta.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Omul padurilor
Aventura

Omul padurilor

Serialul urmărește peripețiile unui pădurar, Pietro Thiene, care este un adevărat om al muntelui și bun cunoscător al naturii. Acesta, însă, ascunde un secret teribil din trecut. Ca alpinist cu experiență, el a asistat la căderea fatidică a soției sale în timp ce încerca să escaladeze un zid provocator.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii
Anupamaa
Drama

Anupamaa

Anupamaa a sacrificat mult pentru a deveni o soție loială, o noră devotată și o mamă iubitoare. Dar a primit, în schimb, doar lipsă de respect din partea tuturor. După ce realizează situația în care se află, Anupamaa decide să-și trăiască viața în condițiile ei.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook